Spitalul Judeţean se poate mândri cu o nouă performanţă. Prin intermediul unui proiect transfrontalier, unitatea medicală a fost dotată cu un computer tomograf de 460.000 de euro, cel mai performant din Oradea. Specialiştii speră ca noul  computer tomograf să intre în funcţiune săptămâna viitoare, după ce va primi toate avizele necesare.

La Spitalul Judeţean au fost inaugurate ieri mai multe aparate medicale performante, menite să ofere orădenilor un diagnostic exact în ceea ce priveşte o mare varietate de afecţiuni. La eveniment au participat, alături de medici, mai multe oficialităţi locale. "Prin intermediul proiectului „Bihor Counties' Health Care Contribution" au fost achiziţionate un aparat tomograf modern, un aparat RX cu braţ C pentru utilizare în sala de operaţie-ortopedie, un aparat DEXA, cu ajutorul căruia se poate stabili densitatea osoasă şi o masă de operaţii cu extensie ortopedică. Proiectul prin care s-au obţinut toate aceste aparate a fost început în 2009 de Consiliul Judeţean Bihor, avându-l ca manager de proiect pe Szabo Odon, şi a fost apoi sprijinit de Primăria Oradea", a spus doctoriţa Carmen Pantiş, şefa Colegiului Mdicilor din Bihor. Proiectul a avut o valoare de 2,133 milioane euro, cel mai scump aparat fiind computerul tomograf, care a costat 460 de mii de euro. "Valoarea proiectul s-a ridicat la peste două milioane de euro din care: 85% fonduri nerambursabile FEDR, 13% fonduri de la bugetul de stat (în cazul României) şi 2% contribuţie proprie. Sperăm ca săptămâna viitoare, după ce vom avea toate avizele necesare, să îl putem pune în funcţiune. Mai avem de cumpărat un aparat RMN şi după aceea vom putea face la Spitalul Judeţean toate investigaţiile de imagistică de care vom avea nevoie", a spus managerul acestei instituţii medicale, Gheorghe Carp.

La Oradea, nu în Ungaria

Prezent la inaugurare, consilierul judeţean Szabo Odon a spus că proiectul nu ar fi putut fi realizat fără contribuţia părţii maghiare. "Urmează să se realizeze şi partea care ţine de colaborarea pe linie medicală şi asistenţă de urgenţă dintre spitalele româneşti şi cele maghiare. Aceasta este foarte importantă întrucât medicii români şi maghiari vor putea colabora pentru oferirea unor soluţii în anumite cazuri, ceea ce va face ca pacientul să poată fi tratat aici, fără a mai fi nevoit să se deplaseze în Ungaria", a punctat Odon. Proiectul „Bihor Counties' Health Care Contribution" s-a derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Romania 2007-2013 şi a fost cofinanţat de Uniunea Europeană. Parteneri în cadrul lui au fost Centrul Medical de Servicii Ambulatorii Debreţin, Spitalul Kenezy, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix. Prin intermediul acestuia, Spitalul Judeţean din Oradea a achiziţionat un aparat tomograf nou, un aparat Dexa, o masă de operaţii cu extensie ortopedică şi un aparat RX cu braţ C. În cadrul aceluiaşi proiect, Spitalul de Recuperare din Băile Felix a fost dotat cu un aparat Lokomat (unic în România), folosit pentru echilibrarea locomoţiei, iar Spitalul Kenezy din Ungaria a beneficiat de un aparat RMN.