Angiocolita este o inflamaţie acută a căilor biliare. Ficatul se măreşte, apar dureri, greaţă, vărsături, transpiraţie intensă şi febră. Durata afecţiunii cu dureri violente poate fi de 1-3 săptămâni, iar boala poate duce la complicaţii destul de grave, cum ar fi abcese hepatice, hepatită cronică şi ciroză. În tratamentul naturist este indicată infuzia cu flori sau frunze de frasin: 2 linguriţe la 300 ml apă clocotită, se infuzează 5 min, se strecoară şi se bea pe parcursul unei zile, după mesele principale. Un bun stimulent al funcţiilor biliare este decoctul din rădăcini de cicoare, recoltate toamna, care se spală, se despică în lungime şi se usucă la soare sau în încăperi bine încălzite: 2 linguriţe rădăcină măcinată la 200 ml apă, se fierbe 5 min, apoi se lasă acoperite încă zece, după care se strecoară, iar ceaiul se bea călduţ, în trei reprize, înainte de mesele principale. Excelente sunt infuziile în amestec de anghinare, cimbrişor şi sunătoare. În regimul alimentar este indicat consumul de ridichi negre, în salate sau suc de rădăcină: se dă ridichea pe răzătoare, se stoarce sucul prin presare, se îndulceşte cu miere de albine şi se bea câte 100-150 g/zi, timp de 4-5 zile. După o pauză de 2 zile, cura se poate repeta.