Descentralizarea bagă oamenii administraţiilor locale în spital
Procesul de descentralizare a spitalelor din România se află în grafic şi, potrivit ministrului Sănătăţii, cele 373 de unităţi spitaliceşti vor intra în "ograda" autorităţilor locale până la începutul lunii iulie. Înainte ca acest lucru să se întâmple, oficialii din Sănătate intenţionează să reducă nu mai puţin de 9.200 de paturi şi 577 de posturi de directori.
Conform noilor prevederi, până în 1 iulie Ministerul Sănătăţii va transfera autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public. Astfel, din cele 435 de spitale publice cu paturi din România, din care 15 sunt în Bihor, se vor descentraliza 373 de unităţi. Spitalele orădene care urmează să intre în "ograda" Consiliului Local sunt Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", Spitalul de Neuropsihiatrie, cel de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie. Ministrul Attila Cseke, a explicat că "prin descentralizare vom oferi posibilitatea comunităţilor locale să se implice direct în dezvoltarea sistemului sanitar şi, prin asta, vom aduce decizia mai aproape de pacient, fiind unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru 2010. " Drept urmare, directorii de spitale vor fi numiţi printr-un concurs organizat de consiliul de administraţie, în care reprezentanţii autorităţilor locale vor fi majoritari, şi va fi obligat să raporteze lunar execuţia bugetară. Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, fondul de salarii din bugetul unui spital va fi limitat şi statul va acorda în continuare sprijin pentru achiziţionarea echipamentelor intraspitaliceşti, dar cu condiţia să existe şi cofinanţare din partea autorităţilor locale. În acest sens, unităţile sanitare se vor finanţa pe baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate. Cseke a mai precizat că procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical, şi aşa insuficient.
La nivelul judeţului nostru, Consiliul Judeţean Bihor va prelua Spitalul Clinic Judeţean şi Spitalul de Psihiatrie Nucet, iar restul instituţiilor cu paturi vor fi preluate de Consiliile Locale din Oradea, Beiuş, Salonta, Marghita, Aleşd, Ştei şi Bratca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.