Două dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice în domeniul ultrasonografiei, care se desfăşoară anual în România, au început ieri la Oradea. Ele adună peste 400 de invitaţi şi specialişti din toată ţara, dar şi din Polonia, Republica Moldova şi Germania.

Oradea este începând de ieri şi până pe 1iunie gazda Conferinței Naționale a Societății Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie şi a Cursului European de tip endorsed "Actualități în ultrasonografie: ecografie cu substanță de contrast, elastografie, ecoendoscopie". "Este a doua oară când Oradea este gazda acestor evenimente, prima dată fiind în 2006. Lucrările se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor, în paralel în şase săli. Cursul de ecografie cu substanţă de contrast este coordonat de medicul Radu Badea, cel de elastografie, de Sorin Marin Dudea din Cluj-Napoca şi cel de ecoendoscopie, de medicul Adrian Săftoiu din Craiova", a spus în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri la Casa de Cultură a Sindicatelor, conf. dr. Ciprian Brisc, vicepreşedintele Societății Române de Ultrasonografie. Printre participanţi se numără şi studenţi la medicină care vor avea ocazia să participe la cursuri gratuite de ecografie abdominală, ecografie de cord şi ecografie vasculară şi să facă practică pe manechine. "Invitaţii speciali ai acestui eveniment sunt medicii Dieter Nuernberg, din Germania, care va vorbi despre rolul ultrasunetelor în urgenţele abdominale şi Kazimierz Szopinsky, din Polonia, care va vorbi despre explorarea ecografică cu contrast. Sâmbătă vor fi prezentate cele mai interesante lucrări ştiinţifice şi cazuri trimise de specialişti, cele mai bune dintre ele urmând a primi Premiul Gheorghe Badea şi Premiul Gheorghe Jovi. Un alt lucru inedit îl reprezintă cele două transmisiuni live de la Spitalul Judeţean, secţia de Gastroenterologie, în care vor fi prezentate câteva cazuri, iar invitaţii le vor putea pune întrebări, în direct, specialiştilor din spital", a spus medicul Ciprian Brisc. Alături de specialişti şi studenţi la eveniment participă şi 17 firme de aparatură medicală care vor avea ocazia să îi pună pe invitaţi la curent cu noutăţile tehnice din domeniul ultrasonografiei.