Începând cu 1 septembrie, calvarul celor care suferă de diabet şi care, lună de lună, se vedeau nevoiţi să vină de prin toate colţurile judeţului la Oradea pentru a-şi ridica doza de insulină va lua sfârşit. Celor patru medici diabetologi de la Spitalul Judeţean Bihor, de curând disponibilizaţi, li s-a oferit şansa de a profesa la una dintre cele patru unităţi spitaliceşti din judeţ, astfel că bolnavii vor avea mai aproape de domiciliu un medic care să le prescrie reţetele. În plus, insulina se va putea elibera la farmaciile cu circuit închis de la Spitalele din Aleşd, Marghita, Salonta şi Beiuş. Totodată, la nivelul judeţului, se va implementa un amplu program de diabetologie care presupune o evidenţă computerizată a fiecărui bolnav de diabet, a numărului de consultaţii şi a reţetelor emise de medicul specialist. Acest lucru va permite un control eficient al modului în care sunt cheltuiţi banii publici. De asemenea, se va crea o bază exactă a numărului de pacienţi. "Iniţial, în Bihor, figurau un număr de 18.500 de bolnavi de diabet. În urma unui control s-a ajuns la 13.500, iar acum sunt înregistraţi 11.500. În urma acestor restructurări, jumătate dintre diabetici vor fi preluaţi de Spitalul Clinic Judeţean, iar restul vor fi împărţiţi între celelalte patru spitale", a declarat Ilie Bolojan, prefectul judeţului Bihor.