Ne mai desparte o săptămână până la începutul lunii iunie şi semnalele de la Centru privind fondurile alocate Programului Naţional de Diabet sunt de rău augur. "Deşi s-a trimis comanda normală pentru medicamentele antidiabetice, ea va fi acoperită doar în proporţie de 60-66%", ne preciza prof. dr. Aurel Babeş, medic primar diabetologie, şeful Clinicii de Diabetologie, Boli Metabolice şi de Nutriţie. Astfel, în loc de 7,5 miliarde lei, s-au repartizat doar 5,3 miliarde lei. S-au făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru suplimentarea acestora, deocamdată nu s-a primit nici un răspuns. "În paralel, verificăm stocul de medicamente pe care-l avem şi-l drămuim pentru a putea servi cât mai mulţi pacienţi diabetici", opina interlocutorul. Vom reveni.