După cum anunța cu ocazia recentei întâlniri de lucru de la Marghita, Dorel Dulău, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, și-a continuat programul deplasărilor în teritoriu, ultima unitate spitalicească vizitată fiind cea din Aleșd.

Vineri, 24 martie, la sediul Spitalului Orășenesc Aleșd, directorul general al CAS Bihor a purtat discuții cu managerul Florin Creț și cu directorul medical al instituției, dr. Elena Costin. Detalii despre subiectele abordate ne-a oferit chiar șeful CAS Bihor, Dorel Dulău: „Instituția noastră și-a propus un întreg șir de vizite cu caracter profesional la spitalele din județul Bihor. Astăzi, a fost rândul Spitalului Orășenesc din Aleșd, instituție medicală cu vechime, cu istorie, un spital foarte important pentru locuitorii orașului Aleșd, dar și pentru cei ai comunelor din jur.

Discuția s-a axat, în primul rând, pe rentabilizarea specialităților existente în spital. M-am bucurat să aflu de înființarea unor compartimente precum cel de diabetologie, în cadrul secției de interne, și a celui de urologie, ca parte a secției de chirurgie. Înființarea acestor compartimente a avut loc în urma evaluării incidenței bolilor în zona arondată spitalului, cererea pacienților pentru specialitățile menționate a fost determinantă pentru solicitarea avizului Ministrului Sănătății, iar apoi pentru emiterea deciziei primarului, care, până la urmă, gestionează managementul spitalicesc.

Pe de altă parte, am îndemnat ca partea de ambulatoriu să aibă o mai mare dezvoltare și, constatând lipsa unui medic în zona oncologiei, le-am sugerat să ofere și ofere și astfel de servicii, care bineînțeles că sunt necesare pacienților din zonă.

De asemenea, partea de îngrijiri paliative este un subiect arzător pentru pacienții bihoreni, motiv pentru care i-am îndemnat pe membrii echipei de conducere de la Spitalul Orășenesc Aleșd să o dezvolte cât mai repede, la fel ca și un compartiment de primire urgențe; la nivelul spitalului există o cameră de gardă, însă ar fi necesară înființarea unui CPU. Este bine știut că nu toți locuitorii Aleșdului și ai zonei limitrofe își permit deplasarea la Oradea, în condiții de urgență, iar înființarea unui compartiment de acest tip ar îmbunătăți calitatea vieții și a serviciilor medicale oferite pacienților˝.

Cu ocazia interviului acordat, Dorel Dulău a dat o veste bună tuturor asiguraților bihoreni, acesta anunțând alocarea fondurilor necesare pentru achitarea concediilor medicale: „Cu deosebită bucurie aduc la cunoștința asiguraților bihoreni că am primit de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin doamna președinte doctor Adela Cojan, 12 milioane de lei, sumă aferentă plății concediilor medicale. În condițiile în care solicitarea CAS Bihor pentru luna martie a fost de 6 milioane de lei, consider că dublarea sumei alocate este un semn de apreciere a muncii noastre instituționale și, mai ales, unul de respect față de asigurații din Bihor, plata concediilor medicale către aceștia fiind aproape la zi.

Prin șefa Biroului Asigurați, am solicitat colegilor din cadrul CAS Bihor care prelucrează cererile de plată a concediilor medicale, ca până la 31 martie să cheltuim toți banii si să facem plata asiguraților bihoreni, astfel încât starea de boală și de incapacitate temporară de muncă a acestora să poată fi compensată prin plata la timp a îndemnizațiilor de concediu medical, plată care le va permite achiziționarea medicamentelor necesare, precum și reabilitarea fizică și psihică, în vederea revenirii la starea de sănătate inițială.

Poziția fruntașă ocupată de județul nostru în privința plății concediilor medicale este rezultatul efortului cotidian depus de echipa de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor pentru ridicarea nivelului calității vieții fiecărui asigurat bihorean˝.