Majoritatea farmaciilor bihorene şi-au epuizat plafoanele contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor pentru luna martie, în vederea eliberării medicamentelor compensate şi gratuite, încă din primele zile ale acestei luni. În prezent, potrivit farmaciştilor, mai eliberează medicamente compensate şi gratuite doar două unităţi orădene, Farmimpex şi Farmacia 58, şi altele două din judeţ, în Salonta şi în Beiuş. Unele unităţi şi-au epuizat plafonul pe tot anul Dintre cele 159 de unităţi farmaceutice bihorene aflate în relaţii contractuale cu CAS Bihor (în fapt, 110 societăţi farmaceutice, dintre care o parte au mai multe puncte de lucru), doar patru mai eliberează în prezent medicamente compensate şi gratuite. Este vorba în Oradea de două unităţi: Farmimpex, situată pe strada Republicii (vis-a-vis de Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean), care mai are fonduri pentru compensate de 65% şi pentru gratuite în bolile acute la copii, şi de Farmacia 58 (aparţinând de Sanifarm), tot pe strada Republicii, care eliberează numai gratuite pentru oncologie. Cele două unităţi farmaceutice din judeţ, aparţinând, de asemenea, de Sanifarm, eliberează, în Salonta, gratuite pentru cancer şi în Beiuş, pentru bolile psihice. Cele două farmacii Sensiblu (din incinta Complexului Lotus şi de pe strada Republicii) şi-au epuizat şi ele, în ultimele zile, plafoanele, nu numai pentru luna martie, ci chiar pentru întregul an 2005, ca atare nu mai eliberează medicamente din această categorie. Datorii de 58 miliarde lei Bugetul alocat în acest an prin CAS farmaciilor bihorene a fost de 193 de miliarde de lei, dintre care un procent de 10% a fost reţinut, potrivit legii, ca fond de rezervă, care urmează a fi deblocat în al doilea semestru al anului. Tot din aceşti bani, au mai fost alocate 72,4 miliarde de lei pentru bolile cronice (psihice, hepatită cronică virală, stări posttransplant şi poliartrită reumatoidă), iar alte 48,9 miliarde de lei reprezintă consumul pentru lunile ianuarie şi februarie. "Din diferenţa de 52,9 miliarde de lei rămasă în buget pentru tot anul 2005, un procent de 20 la sută a fost repartizat farmaciilor la încheierea contractelor cu CAS, în funcţie de zone, localităţi număr de locuitori etc.), iar 80 de procente au fost date pentru tot anul farmaciilor, în funcţie de numărul de angajaţi, respectiv de punctajele obţinute de unităţi", ne-a precizat Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor. În bugetul pentru acest an nu au fost cuprinse, din păcate, datoriile farmaciilor de anul trecut, când acestea au fost nevoite să elibereze medicamente peste sumele contractate cu CAS, depăşind chiar plafoanele din 2004. În Bihor, aceste datorii se ridică la valoarea de 58 de miliarde lei, bani care rămân sub semnul întrebării, deocamdată, până la luarea unei decizii, în acest sens, din partea autorităţilor sanitare aflate acum în negocieri.