Holcim România va dona din nou bani pentru Oradea. După ce anul trecut compania a donat 25.000 de euro, acum virează municipalităţii orădene suma de 50.000 de euro, pentru construcţia Centrului Oncologic, la care lucrările au demarat în cursul lunii iulie.

Conform biroului de presă al companiei, Holcim România continuă astfel seria de acţiuni de implicare socială şi suport în domeniul sănătăţii în  judeţul Bihor, după ce în 2010, compania a contribuit cu 25.000 de euro la înfiinţarea noului Centru Oncologic din Oradea, prin donarea către secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean a unei instalaţii performante de fluide medicale, care a ajutat la salvarea multor vieţi. Bihorul se situează pe locul doi în România în privinţa numărului de persoane bolnave de cancer (circa 18.000 de persoane), anual beneficiind de tratamente specifice aproximativ 2.400 de pacienţi. Valoarea contractului de lucrări este de peste 19,7 milioane lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Ministerul Sănătăţii şi Primăria Oradea, Centrul urmând a fi finalizat la jumătatea anului viitor.