Timp de trei zile, la Hotelul Internaţional din Băile Felix, se desfăşoară, în paralel, a doua Conferinţă Naţională de Cancer Pulmonar şi prima Conferinţă Naţională de Boli Pulmonare Rare. Evenimentul beneficiază de prezenţa celor mai importanţi specialişti din ţară dar şi din Austria, Polonia, Germania şi Marea Britanie.

Festivitatea de deschidere a celor două evenimente a avut loc ieri, de la ora 8.30. Printre invitaţii conferinţei se numără Florin Mihălţan - preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Lavinia Davidescu - coordonatorul Grupului de lucru pentru Deficitul de Alfa-1 Antitripsina al Societăţii Române de Pneumologie, Dorin Vancea - preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Ruxandra Ulmeanu - directorul Şcolii Societăţii Române de Pneumologie şi Ovidiu Fira-Mladinescu, specialist în fibroza pulmonară. Din afara ţării, la conferinţe participă Joanna Chorostowska-Wynimko - director ştiinţific la Institutul Naţional de Tuberculoză şi Boli Pulmonare din Varşovia, Robert Pirker - profesor la Univeristatea de Medicină din Viena, Franz Stanzel - şeful departamentului de pneumologie de la Lungeklinik din Hemer (Germania), Dirk Van Raemdonck - de la Spitalul Universitar din Leuven (Germania) şi Tudor Toma de la Spitalul Universitar din Londra.

"Conferinţa de Boli Pulmonare Rare este la prima ediţie şi credem că este un demers mai mult decât necesar. Se cunosc puţine lucruri despre aceste boli şi vrem să-i învăţăm pe colegi în ce condiţii să se gândească că este vorba despre aceste boli şi ce să facă. Conferinţa Naţională de Cancer Pulmonar este la a doua ediţie, dar devine din ce în ce mai importantă. 98% din cazurile de cancer pulmonar care sunt depistate duc la deces în mai puţin de un an. Asta pentru că, de obicei, se diagnostichează târziu, astfel că 75% dintre pacienţi nu mai pot fi ajutaţi decât cu tratament paliativ. Nu are sens să vă mai spunem că majoritatea sunt fumători", a spus dr. Ruxandra Ulmeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

80% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători!

Medicii doresc să tragă şi un semnal de alarmă cu privire la fumat şi la faptul că, tratat cu lejeritate, acesta face ca numărul bolnavilor cu cancer pulmonar să crească substanţial. "Oamenii trebuie să înţeleagă că fumatul nu este un viciu. Este o boală. Omul, când se apucă de fumat, se îmbolnăveşte. Ce se întâmplă în corpul lui are toate semnele unei boli", a spus dr. Dorin Vancea. Există şi statistici care sprijină cu cifre relevante aceste observaţii.

"Un studiu făcut în 2012 arată că 27% dintre români sunt fumători. Nu există un studiu care să ne spună câţi din aceştia fac cancer dar există o statistică în care se afirmă că 80% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători", a spus, printre altele, Florin Mihălţan.

În cele trei zile de conferinţe, seminarii şi prezentări vor fi lansate două cărţi: "Ghidul de terapie a cancerului pulmonar" şi "Aderenţa la tratament a bolnavilor pulmonari".

Un alt aspect important al evenimentului îl reprezintă multidisciplinaritatea, pentru că, aşa cum susţineau medicii, cazurile de cancer la plămâni implică atât expertiza pneumologului cât şi pe cea a oncologului sau a chirurgului.

La conferinţe sunt înscrişi 200 de medici şi 75 de speakeri.

Evenimentul este organizat de Secţiunea de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Societatea Română de Chirurgie Toracică 1994 şi Grupul de Lucru pentru Deficitul de Alfa-1 Antitripsina al Societăţii Române de Pneumologie.