Drogurile, un joc între viaţă şi moarte (III)
Drogurile au suportat, până în prezent, numeroase clasificări efectuate de specialişti, în funcţie de diverse criterii. Cu toate că, în general, se face distincţia între drogurile uşoare (haşiş, halucinogene etc.) şi drogurile tari (cocaina, heriona etc.), ambele sunt nefaste. Primele constituie poarta de intrare pentru celelalte, iar efectele devastatoare asupra sănătăţii fac din orice drog unul tare.
Clasificare
Una dintre clasificările acestor substanţe a fost realizată în broşura "Drogurile", editată de personalul Biroului de Promovare a Sănătăţii, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. Având în vedere efectul asupra organismului uman, drogurile se împart în trei categorii. Prima categorie este reprezentată de psiholeptice, care sunt inhibitoare ale sistemului nervos central (SNC), spre exemplu opiacee (opiu, morfină, heroină), tranchilizante, barbiturice, gaze volatile şi alcool. Cea de-a doua categorie, drogurile psihoanaleptice, sunt stimulatoare ale SNC (spre exemplu, cocaina, afetaminele, produsele pe bază de cofeină, nicotina din tutun). Cele psihodisleptice produc modificări ale SNC . Din această categorie fac parte derivatele din canabis (haşiş, marihuana) halucinogenele (plante şi ciuperci exotice, precum mescalina, psilocybina, LSD, Ecstasy şi anticolinergice).
Efectele nefaste ale consumului de droguri
Consumul de droguri din grupa celor psiholeptice poate avea diverse efecte nocive, precum: tulburări ale atenţiei, tremurături, diminuarea reflexelor sau absenţa acestora, chiar pierderea capacităţii de coordonare a mişcărilor, convulsii, carii dentare, unghii casante, tulburări de vedere, slăbiciune musculară etc. În plus, persoanele care apelează la inhalarea de gaze volatile şi solvenţi pot manifesta halucinaţii vizuale şi auditive.
Printre efectele nocive ale consumului de dorguri din categoria celor psihoanaleptice se numără angoasă, idei delirante, halucinaţii vizuale etc. "Toxicomanii au senzaţii stranii: simt ace sub piele sau insecte, animale care se târăsc pe suprafaţa corpului lor. Aceste senzaţii sunt atât de reale, încât toxicomanii sunt foarte periculoşi atât pentru ei, cât şi pentru anturaj, deoarece pot deveni violenţi, imprevizibili, capabili să comită acte necontrolate. Îşi pot provoca leziuni pentru îndepărtarea senzaţiilor de pe piele, iar instinctele lor sexuale se exacerbează, putând comite violuri, sub influenţa drogului", precizează broşura "Drogurile", realizată de colectivul Biroului de Promovare a Sănătăţii, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. În timp, folosirea drogurilor din această categorie (de exemplu cocaina) poate duce la ulceraţii sau chiar perforări ale mucoasei nazale din cauza numeroaselor prizări, sau chiar la leziuni definitive ale creierului (din cauza spasmelor şi hemoragiilor care distrug celulele nervoase) etc.
În situaţia consumului de droguri psihodisleptice, acestea pot genera, într-o primă fază, greaţă, vărsături, dureri de stomac, hipertensiune arterială, tulburări de judecată şi comportament, diminuarea autocontrolului. În timp se pot instala, însă, leziuni ale sistemului respirator, sentimente de depersonalizare cu angoase şi agitaţii extreme, halucinaţii terifiante, tulburări ale vederii, confuzie mentală, reacţii de panică însoţite uneori de tentative de suicid şi automutilare (în special în cazul folosirii de LSD şi Ecstasy). Toate acestea sunt doar câteva dintre efectele nedorite ale consumului de droguri. Desigur, în fazele incipiente, efectele sunt mai reduse, pe când în stadii avansate, date de consumul repetat de drog şi implicit de dependenţă de aceste substanţe (care de altfel se instalează foarte rapid), sunt inevitabile eşecurile pe plan personal şi socio-profesional, repsectiv degradarea fizică şi psihică.
De la consumul în ritualuri religioase, la ravagii şi pierderi de vieţi
Anumite tipuri de droguri se pare că erau consumate în vechime de diferite comunităţi umane, în timpul ritualurilor relgioase, cu diverse scopuri de natură ocultă, însă pe parcursul desfăşurării acestora, persoanele care practicau consumul de droguri deţineau un control asupra acestui proces, utilizând cantităţi foarte mici. În societatea de astăzi, consumul de droguri a reuşit din păcate să facă ravagii asupra tot mai multor oameni. Poate că slăbiciunea interioară este răspunzătoare, în în bună măsură, de expunerea şi, apoi, de dependenţa de substanţele narcotice, implicit de amploarea pe care fenomenul a luat-o pe întreaga planetă.
Potrivit ultimelor statistici, Europa a rămas, în 2003, principalul producător de droguri sintetice. Dintre toate tipurile de stupefiante, Ecstasy este drogul cel mai consumat în România. Pe teritoriul ţării naostre au fost descoperite, în ultimii trei ani, cinci laboratoare clandestine în care se produceau droguri sintetice.
Centrul Antidrog Bihor, în sprijinul tinerilor
În întâmpinarea tinerilor şi a nevoilor acestora de informare şi prevenire a efectelor nocive ale drogurilor, Centrul Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog Bihor a pus la dispoziţie o adresă mail pe o pagină cu utilizare publică: cjpa@hotmail.com. Instituţia intenţionează ca, prin intermediul poştei electronice, să contribuie la diminuarea acestui fenomen şi să vină în sprijinul tinerilor pentru a le răspunde la întrebări şi a le oferi consiliere în acest sens.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.