Duminică, de la ora 8.30, va avea loc videoconferinţa de repartiţie în urma susţinerii examenului de rezidenţiat, sesiunea 2005. În Bihor, acţiunea se va desfăşura în sala 42 din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean, de pe strada Republicii. Ministerul Sănătăţii a pus la dispoziţie, în acest an, pentru efectuarea pregătirii de rezidenţiat, 2.180 de locuri, dintre care 50 în Oradea. Absolvenţii facultăţilor de medicină şi farmacie stau în aceste zile "cu sufletul la gură", în aşteptarea zilei de duminică, când va avea loc repartiţia de rezidenţiat. Pentru efecturea pregătirii de rezidenţiat în unităţile sanitare orădene, Ministerul Sănătăţii a aprobat 50 de locuri: şapte pentru specialităţile chirurgicale, 23 pentru cele medicale, 15 pentru medicina de familie şi cinci pentru cea de laborator. La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor şi-au depus dosarele de înscriere la concurs 200 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie, majoritatea din Oradea, şi doar 55 şi-au finalizat studiile în Târgu Mureş, Timişoara sau Cluj-Napoca. Potrivit şefului Serviciului Resurse Umane din cadrul DSP Bihor, Adrian Cocoş, departajarea se va face însă la nivel naţional, în ordinea mediilor. La videoconferinţa de duminică, cei care au obţinut punctaje de promovare îşi vor exprima opţiunea privind centrul universitar şi specialitatea, indiferent la care dintre centre se află în ziua repartiţiei. Anul acesta, absolvenţii din promoţia 2005 care au obţinut punctaj de minimum 50 la sută din maximumul admis la grupele chirurgicale, medicale şi de laborator, la cerere, pot urma specialitatea medicină de familie. În urma susţinerii examenului din 20 noiembrie, au fost depuse mai bine de 120 de contestaţii şi au fost modificate sau anulate şase întrebări din testele de concurs. Durata pregătirii în calitate de rezidenţi este de trei până la şase ani, în funcţie de specialităţi.