Toate acestea după ce, în luna precedentă, din cauza epuizării rapide a fondurilor, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor a fost nevoită să suplimenteze plafonul de două ori în luna ianuarie. Epuizarea rapidă a fondurilor s-a petrecut din cauza eliberării medicamentelor prescrise pentru o perioadă de trei luni pentru bolile cronice, menţiona farm. Eugenia Hamza, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor. Pentru cele 173 de farmacii care sunt în contract cu CAS, au fost alocate 4,2 milioane lei pentru eliberarea de medicamente compensate şi gratuite, iar 700.000 lei pentru medicamentele pentru bolile cronice, în luna ianuarie fiind alocat un fond total de aproximativ 5,7 milioane lei, 4,6 milioane lei la începutul lunii şi restul în cele două suplimentări. Totodată, pe lângă prescrierea pe trei luni a reţetelor, înmulţirea infecţiilor respiratorii pot fi responsabile de aceste epuizări rapide de fonduri, acestea crescând foarte mult în ultima perioadă, doar în ultima săptămână dublându-se numărul lor.