"Eu n-am vazut încă vreo etichetă cu produse alimentare iradiate"
* afirmă dr. Liana Gorcea, medic primar igienist, şefa Laboratorului de igiena radiaţiilor din cadrul DSP
La sugestia şi reclamaţiile unor cititori ai ziarului nostru, am abordat, într-o discuţie cu dr. Liana Gorcea, problema pericolului iradierilor cauzate de expuneri repetate şi prelungite la aparate R?ntgen diagnostic (Rd) uzate, computer tomograf, rezonanţă magnetică etc., dar şi cea a existenţei în circuitul comercial a unor produse alimentare iradiate. Am aflat astfel că, în Bihor, toate aparatele Rd în funcţiune sunt autorizate (CNCAN pentru aparat şi DSP pentru amplasare de construcţie etc.), iradierile la expunere fiind în doze mult mai scăzute decât normele CNCAN. Cât priveşte celălalt subiect, cel al produselor alimentare iradiate regăsite sau nu în circuitul comercial din Bihor, se pare că nici în această privinţă nu avem motive să ne facem griji.
- Doamnă doctor, am ajuns să "ne temem şi de umbra noastră", când auzim de radiaţii şi iradieri, acum alimentele fiind cele care ne îngrijorează. Cum comentaţi?
- În popor este o zicală: "Paza bună trece primejdia rea", valabilă acum mai mult ca oricând. Este normal ca populaţia, mai bine informată acum, să fie interesată de calitatea alimentelor şi băuturilor pe care le consumă, ţinând să-şi păstreze la parametri optimi starea de sănătate. Precizez de la bun început că bihorenii n-au motive să se panicheze în legătură cu alimentele iradiate.
- În România, există legislaţie care reglementează desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi norme privind alimentele şi ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizate, nu?
- În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 527/11.VI.2004, a fost publicat Ordinul Ministerului Sănătăţii privind Normele sanitare de bază pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, iar în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 281/25.IV.2002, a fost publicat Ordinul pentru aprobarea Normelor privind alimentele şi ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizate. Deci, legislaţie avem şi ea se aplică pe întreg teritoriul ţării, implicit şi în Bihor.
- Chiar dacă avem legislaţie, este posibil să existe alimente, băuturi şi ingrediente iradiate?
- Eu nu am văzut încă vreo etichetă de pe produse alimentare, ingrediente sau băuturi iradiate, fie ele de import, fie din producţie proprie care să conţină informaţii în acest sens. În ţările UE există laboratoare specifice pentru determinarea conţinutului de Cesiu 134-137, Stronţiu, Potasiu, Uraniu şi a altor substanţe radioactive din alimente, ingrediente alimentare şi băuturi. Tot ce depăşeşte limita admisă este scos de pe piaţă sau în fază de producţie aceasta este oprită. În perspectiva aderării ţării noastre la UE, se fac eforturi pentru achiziţionarea unor astfel de laboratoare şi aparatură performantă. Până atunci, noi avem un program de supraveghere a apei şi alimentelor, în cadrul căruia luăm probe, o dată pe an, prin sondaj, din depozitele mari de citrice, surse de apă etc. şi verificăm cât de radiat este produsul. În cadrul spectometrului pe care-l efectuează fizicianul nostru, apar picăturile, de exemplu, Cesiu 134-137. Şi atunci căutăm cât Cesiu este în produsul respectiv. De când cu catastrofa de la Cernobîl, urmărim şi prezenţa Stronţiului, ca, de altfel, a fiecărui element radioactiv în conţinutul alimentelor, ingredientelor alimentare şi a băuturilor. Elementele radioactive se găsesc în mod natural în anumite zone, aici, în Bihor. Dar şi acolo unde ele există sunt în formă naturală, ele nu depăşesc nivelul admis. Pentru protecţia sănătăţii populaţiei din jurul lor, aceste zone sunt îngrădite, bine păzite, chiar dacă nu sunt periculoase. Bihorenii pot răsufla uşuraţi, în judeţ nu s-au înregistrat cazuri de alimente, ingrediente alimentare, băuturi etc. iradiate.
- După 1989, piaţa românească de consum bihoreană a fost asaltată de produse din import, ambalate sofisticat, atrăgând consumatorii. Acestea au fost verificate la intrarea în ţară privind prezenţa iradierilor?
- Legislaţia există, nu sunt în măsură să afirm că la vamă au fost efectuate asemenea măsurători sau dacă există aparatura necesară, dar prin sondajele efectuate de noi, la produsele existente în reţea, nu am găsit nici unul cu iradiere sau la care radioactivitatea este depăşită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.