Examenul viitorilor rezidenţi în medicină dentară va fi organizat la Bucureşti şi nu la Iaşi, aşa cum era prevăzut iniţial, deoarece instituţia de învăţământ moldoveană nu dispune de numărul de săli necesar pentru organizarea acestui test. La cererea Comisiei Naţionale de Rezidenţiat, Ovidiu Brânzan, ministrul Sănătăţii, a fost de acord cu schimbarea locului de organizare a rezidenţiatului în medicina dentară, deoarece preşedintele comisiei a constatat, cu ocazia vizitei făcute la Iaşi, că universitatea din localitate nu are numărul de săli necesar pentru organizarea concursului în condiţii optime. În 2003, a fost pentru prima dată când concursul de rezidenţiat a fost organizat în mai multe centre zonale, în funcţie de specialităţi. Iniţial, au fost desemnate şase centre pentru organizarea concursului de rezidenţiat, apreciindu-se că este mai bine ca acest test să nu se desfăşoare într-un singur oraş, cum s-a procedat în anii precedenţi. Întrucât în centrele universitare din Iaşi şi Timişoara nu erau condiţii pentru organizarea în deplină securitate a concursului, au fost desemnate numai patru zone de competiţie, respectiv Bucureşti, Cluj, Craiova şi Târgu Mureş. Examenul de rezidenţiat din acest an va avea loc în 19 decembrie, nu în luna noiembrie, cum a fost anunţat iniţial. Toate celelalte date legate de organizarea examenului rămân neschimbate. Ca şi în anul trecut, rezidenţiatul se va desfăşura în centrele universitare din Bucureşti pentru specialităţile chirurgicale, iar acum şi pentru cele de medicina dentară. În Cluj-Napoca, va avea loc examenul de rezidenţiat pentru specialităţile medicale, în Craiova, pentru medicina de familie, în Târgu Mureş, pentru farmacie şi în Timişoara, pentru medicina de laborator. Concursul va dura patru ore şi se va desfăşura sub formă de test grilă cu 200 de întrebări. Candidaţii vor fi declaraţi promovaţi, dacă obţin minimum 50 la sută din punctajul maxim posibil, în limita numărului de locuri publicate la grupa respectivă. 40 la sută din întrebările care vor fi pregătite pentru concurs sunt publicate, restul fiind teste la prima vedere. Anul trecut, la concursul de rezidenţiat au fost înscrişi peste 7000 de candidaţi. Pentru că trei sute dintre ei au obţinut punctajul maxim, comisia de rezidenţiat s-a aflat în faţa unei situaţii fără precedent, fiind obligată să organizeze un test de departajare.