Examenul pentru directorii spitalelor clinice se apropie cu paşi repezi
După recentul examen al directorilor de la spitalele neclinice şi unităţile sanitare clinice urmează să intre în programul de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori generali şi a celorlalte funcţii din comitetele directoare ale unităţilor. În Oradea, fac parte din această categorie Spitalul Clinic Judeţean, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie şi Spitalul Clinic de Copii. Examenul va avea loc în data de 11 mai, iar cel destinat ocupării celorlalte funcţii din comitetul director, în 20 mai. Cât priveşte Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, deocamdată se cunosc doar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor: dr. Ritli Ladislau, directorul executiv al acestei instituţii, acad. prof. univ. dr. Mircea Ifrim, ai Colegiului Medicilor Bihor: conf. univ. dr. Dumitru Mohan, preşedintele acestei formaţiuni, iar din partea Uniunii Judeţene Sanitas, preşedintele acesteia, asist. Ioan Giurgiu. "Aşteptăm, în continuare, propunerile Senatului Universităţii şi ale Consiliului Judeţean, fiecare trebuind să fie reprezentat în consiliul de administraţie al spitalului prin câte două persoane, dintre care una din domeniul finanţelor", a adăugat directorul Aurel Babeş.
Candidaţii la funcţia de director general la spitalele clinice trebuie să îndeplinească anumite condiţii: în perioada mandatului de patru ani nu au voie să depăşească vârsta de 65 de ani, trebuie să fie cadre didactice universitare şi, în acelaşi timp, specialişti în domeniul sănătăţii publice şi al managementului, dar şi o vechime de cinci ani în domeniul sanitar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.