Excesul expunerii în faţa razelor solare, extrem de periculos
Sezonul estival bate la uşă, noi pregătindu-ne să-l luăm cu asalt. După iarna lungă şi friguroasă, expunerea la razele solare ne tentează enorm. Este bine sau greşim cumva? Răspunsul avizat îl primim de la conf. univ. dr. Benedek Francisc, medic primar dermato-venerolog, şeful Secţiei clinice de dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Oradea.
Un studiu efectuat de OMS a arătat că marinarii şi ţăranii, persoanele care au o activitate îndelungată în bătaia soarelui, fără a-şi acoperi pielea, descoperă la vârste înaintate că au tumori cutanate. Expunerea la soare trebuie dozată şi evitată în orele de amiază (între 12-16) omul este tentat ca imediat ce intră în luna mai să se expună cât mai mult la soare, bronzul arămiu fiind culoare dorită. Nici alternanţa între expunerea la soare şi plonjarea în apă (bazin, râu etc.) nu este benefică, fiecare picătură de apă înzecind acţiunea distructivă a razelor solare asupra pielii (lucrează ca o lentilă şi arde).
Străbunicii noştri lucrau la câmp îmbrăcaţi şi cu ceva pe cap, conştienţi fiind că expunerea îndelungată le face mult rău. Acum, la modă este să fii bronzat. Cum? Fiecare face cum consideră că îi este mai uşor: la plajă, în cabinete de înfrumuseţare, la piscină etc. Nu suntem împotriva expunerii, dimpotrivă, în limite normale, este benefică pentru organism. Excesul este însă extrem de periculos. Cei mai sensibili la excesul expunerii sunt copiii şi persoanele cu pielea albă (blonzii, roşcaţii).
Cremele protectoare
În zilele noastre, te poţi apăra de razele solare aplicând creme protectoare cu efecte de 2, 4, 6... 60%. Ele diminuează, filtrând razele solare în funcţie de procentul înscris pe tub. Dar interdicţia pentru excese se menţine şi cu crema protectoare aplicată.
"Semnele de mamă"
Aşa-zisele semne de mamă, în fapt celulele melanocite de culoare maronie, îi deranjează adesea pe tineri, unii dintre ei recurgând la extirparea lor. Fie că sunt de mărimi mici, fie că-s mari, aceste semne sunt şi mai sensibile la razele ultraviolete. Tratamentul acestora, inclusiv extirparea, este apanajul medicilor dermatologi şi chirurgi, care vor decide în conformitate cu natura acestui semn (benign sau malign).
Feriţi-vă copiii!
Cea mai mare greşeală pe care o fac mămicile este că, în perioada mai-iunie, îşi dezbracă copiii şi-i lasă în bătaia razelor solare până se fac roşii ca racii, ca apoi să-i ungă cu iaurt, smântână sau alte pomezi, pentru a le reduce durerea şi consecinţele excesului de expunere. Un studiu efectuat la persoanele de 30-40 de ani cu tumori cutanate a scos la iveală că în copilărie aceştia au fost expuşi excesiv la soare. O altă greşeală este alternanţa între expunerea la soare şi intrarea în bazin, apărând arderi pe suprafeţe întinse.
Ciupercile, ca parte de agrement
Pielea noastră este un loc propice pentru a creşte ciuperca (pe care o observăm doar la o săptămână după apariţie). Ciuperca este considerată apanajul agrementului, ea fiind o vieţuitoare căreia îi place căldura, întunericul şi umezeala (exact zona din pantofi). Fixată pe piele, de regulă între degetele de la picioare, ea se cuibăreşte în locuri cât mai întunecate, ajungând adesea şi sub unghii. Perfidă fiind, ea atacă unghia, îngălbenind-o şi adunând sub ea microbi ce se lăfăie într-un lichid care seamănă cu măduva de soc. Netratată, unghia poate să cadă, dar dacă rădăcina este bună, ea se regenerează. "Am întâlnit în practica medicală de 40 de ani persoane în vârstă cu unghii foarte galbene, care susţineau că n-au avut probleme dermatologice cu ele. Fals! Ciuperca pe care o aveau sub unghie trena acolo şi de 20-30 de ani" - precizează dr. Benedek.
Ciupercile luate sunt perfide, insidioase, se pot eradica prin tratament, igienă sănătoasă, purtarea ciorapilor din bumbac şi nu de poliester şi a pantofilor din piele. Ele preferă cu predilecţie materialele sintetice, nesănătoase pentru organism, în primul rând, pentru piele. Tinctura de iod este soluţia cea mai accesibilă pentru dezinfecţia părţilor afectate, ea omorând practic ciupercile (se dă zilnic, cu răbdare, până picătura ajunge sub unghie).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.