Fake news demontat de Ministerul Sănătății - Criză falsă de medicamente
Ministerul Sănătății susține că datele prezentate într-un document care circulă pe rețelele de socializare, potrivit căruia o criză a medicamentelor este inevitabilă în farmacii, sunt false.
„Ca urmare a distribuirii pe rețelele de socializare a unui document avizat de «Patronatul Protecției și Medicinei Familiei FAMILIA», dat spre informare medicilor de familie, în care se indică acestora «să informeze pacienții mai ales pe cei cu afecțiuni cronice, să își procure medicamente pe o perioadă mai lungă de timp deoarece criza medicamentelor în farmacii este inevitabilă», din cauza faptului că statul român <s-a implicat în mod iresponsabil în agravarea conflictului dintre Rusia și Ucraina>, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că toate aceste date sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip fake news (minciuni)”, au transmis joi reprezentanții Ministerului Sănătății.
Aceștia îi roagă pe cetățeni să nu distribuie aceste informații false, „care sunt menite a induce panică în rândul comunităților, mai ales în rândul cetățenilor care necesită medicamentație sau tratament specific”.
Reprezentanții Ministerului susțin că directorul executiv al patronatului în cauză a mai distribuit în trecut informații false, combătute de Ministerul Apărării Naționale.
„În informarea precedentă se specifica faptul că întreaga campanie de vaccinare împotriva Covid-19, organizată de armată este «o acţiune militară specifică», iar vaccinul drept «un medicament experimental». Aceste afirmații sunt mincinoase, nefiind susținute de fapte verificabile”, mai arată Ministerul Sănătății.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.