În perioada 11 - 15 februarie, în toată ţara s-au desfăşurat controale la farmaciile cu circuit închis şi deschis, dar şi la depozitele de medicamente. Controalele au fost efectuate de către reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor şi ai Inspecţiei Sanitare de Stat, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Comisia a verificat patru depozite de medicamente, trei farmacii cu circuit închis şi 13 farmacii cu circuit deschis, fiind vizate respectarea condiţiilor igienico-sanitare, prezenţa farmacistului la programul de lucru, controlul cantitativ-valoric al gestiunii farmaciilor şi existenţa de autorizaţii specifice pentru medicaţie. Totodată, au fost verificate listele proprii de medicamente deţinute şi s-a urmărit identificarea aspectelor care contravin legislaţiei în vigoare, pentru verificarea aprovizionării farmaciilor şi depozitelor fiind alese aleatoriu 18 tipuri de medicamente. Astfel, în urma controlului, s-a constatat că la toate unităţile verificate farmacistul era prezent la program, neînregistrându-se probleme de gestiune cantitativ-valorică, iar la depozitele de medicamente exista un număr cuprins între 5 şi 11 medicamente din cele 18 verificate, toate unităţile fiind în curs de aprovizionare. De asemenea, la farmaciile cu circuit închis s-a constatat că trei produse medicamentoase nu aveau prospect şi nici inscripţionare pe ambalaj în limba română, iar la farmaciile cu circuit deschis exista un număr variabil, între 4 şi 14 medicamente, dintre cele 18 verificate. Potrivit legii, farmaciile au obligaţia de a se aproviziona cu medicamentele care lipsesc în unitate în maxim 48 de ore de la solicitarea asiguraţilor. Comisia de control a sesizat o problemă legată de temeratura de păstrare a medicamentelor, aceasta înaintând un termen pentru remedierea imediată a situaţiei. În ceea ce priveşte sancţiunile, potrivit purtătorului de cuvânt al ASP Bihor, dr. Dorel Ţârţ, Agenţia Naţională a Medicamentului va fi cea care va decide dacă se vor aplica sancţiuni şi în ce vor consta.