Farmaciile, în "stand by"
Majoritatea farmaciilor bihorene şi-au epuizat fondurile pentru compensate şi gratuite. Doar unele unităţi din judeţ, cum sunt cele din Cefa şi din Beiuş, mai aveau în aceste zile fonduri, şi acestea mici.
Potrivit informaţiilor furnizate de Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, din fondurile alocate farmaciilor, a fost asigurată onorarea reţetelor gratuite cu medicaţia în bolile cronice cu regim prioritar (poliartrită reumatoidă, hepatită cronică, stări posttransplant şi boli psihice) şi doar parţial a celor compensate. 810,7 milioane de RON au fost alocaţi la rectificarea bugetară din Sănătate, deocamdată suma fiind doar anunţată, nu şi distribuită în teritoriu. Personalul CAS Bihor se află în aşteptarea banilor şi reglementărilor privind distribuirea pe capitole a acestora. "Nu ştim deocamdată dacă şi cât va reveni din această sumă farmaciilor bihorene", a mai spus Oana Giurcă. Dacă termenul de distribuire a banilor în teritoriu va depăşi începutul lunii viitoare, farmaciile se vor "trezi", din nou, în imposibilitatea de a onora reţetele, întrucât banii rămaşi pentru ultima lună a anului la farmaciile care au contract cu CAS sunt foarte puţini.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.