Femeile orădene, interesate de prevenirea şi tratarea bolilor cardiovasculare
Casa de Cultură a municipiului Oradea, situată lângă Agenţia Tarom, a găzduit, zilele trecute, o nouă întâlnire din ciclul "Sănătatea familiei - şansa viitorului", din cadrul programului iniţiat, luna trecută, de Uniunea Femeilor Bihor Oradea pentru sensibilizarea membrilor familiei privind importanţa îngrijirii propriei sănătăţi şi a prevenirii îmbolnăvirilor.
Uniunea Femeilor Bihor Oradea a stabilit, pentru prima zi de luni din fiecare lună, câte o întâlnire la Casa de Cultură a municipiului Oradea, la care să participe orădenii şi la care să fie invitat câte un medic specialist. Programul se va derula până la sfârşitul anului, iar medicii invitaţi vor oferi informaţii generale despre boală, măsuri de profilaxie şi tratament a maladiilor. Astfel, se urmăreşte oferirea de informaţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, depistarea precoce a bolilor, pregătirea şi controlul sarcinii pentru asigurarea unei evoluţii bune a sănătăţii mamei şi reducerea la minimum a riscurilor existente prin furnizarea de informaţii viitoarelor mame. Dacă luna trecută a fost invitată dr. Rodica Dale, care a prezentat rolul cabinetului medicului de familie, luni a fost rândul dr. Ligia Pop să "disece" bolile cardiovasculare şi să răspundă întrebărilor orădenilor preocupaţi de prevenirea acestor boli sau de tratamentele recomandate pentru cazul în care au deja astfel de probleme.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.