Leziunile ulceroase ale pielii de la nivelul picioarelor se pot încheia prin apariţia unor răni dureroase, iar în cele mai grave cazuri cu amputarea membrului inferior afectat. Acestea au un aspect de crater supurativ, cu marginile uşor ridicate. Cei care suferă de astfel de afecţiuni pot obţine, în cadrul campaniei "Pentru un picior ACT.iv", până la sfârşitul săptămânii viitoare (2 iulie), răspunsuri şi sfaturi de la un medic specialist sunând la 0740 - 308585 sau 021 - 224.3694, de luni până vineri, între orele 08:30-17:30. Cei care vor apela cele două numere de telefon vor fi îndreptaţi către cel mai apropiat cabinet de dermatologie din Oradea. Printre bolile care pot determina apariţia rănilor la nivelul pielii se află ulcerul de gambă, "piciorul diabetic", ulcerele de decubit, care apar la pacienţii imobilizaţi o perioadă de timp mai îndelungată. La aceste cauze se adaugă leziunile mecanice sau defecte ale pielii precum arsuri, intervenţii chirurgicale, factori chimici. De exemplu, în Statele Unite, se efectuează anual 65.000 de amputaţii ale membrelor inferioare la pacienţii cu diabet (o amputaţie la fiecare zece minute), iar în Germania numărul intervenţiilor se ridică la 30.000. Cunoaşterea de către pacienţi a riscurilor la care se expun şi respectarea tratamentului îi pot feri de complicaţii. Leziunile piciorului necesită un tratament care să faciliteze refacerea şi regenerarea ţesutului afectat, să crească cantitatea de colagen, asigurând circulaţia corectă a sângelui în zona respectivă. Lipsa unui tratament care să grăbească vindecarea şi cicatrizarea poate conduce la extinderea leziunii sau infecţia acesteia, putându-se ajunge până la amputarea piciorului. Specialiştii recomandă folosirea de cicatrizante de tip hemodializate deproteinizate standardizate, care favorizează pătrunderea glucozei intracelular, stimulează utilizarea oxigenului de către ţesuturi.