Repus în funcţia de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, ec. Dacian Foncea vrea să facă ordine şi să aducă unitatea sanitară acolo unde se afla înainte să fie demis. Mai mult, acesta este de părere că managementul din ultimele trei luni a fost "absolut neprofesional".
Foncea transmite că prima problemă a semnalat-o la medicamente. Potrivit acestuia, dr.Flavia Groşan, fostul director interimar, a anulat o licitaţie deschisă, în valoare de 16 milioane, la medicamente. "A încheiat licitaţia într-un mod inconştient, mai ales că au existat două adrese, emise de Consiliul Director, care o sfătuiau să nu dea curs anulării", a explicat managerul. Nemulţumirea sa este cu atât mai mare, cu cât membrii consiliului au ajuns la concluzia, în urma unor evaluări, că achiziţionarea medicamentelor este o necesitate. Cu toate acestea, spune economistul, licitaţia a fost întreruptă. "Dacă nu se întâmpla acest lucru, exista posibilitatea să contractăm medicamente, inclusiv, până în luna martie, anul 2010, însă directoarea a început să facă achiziţii lunare, ceea ce înseamnă preţuri mai mari", declară interlocutorul nostru. Se pare că situaţia economică la Spitalul TBC a suferit schimbări serioase în ultimele luni, consumul la medicamente, pe secţie, ajungând de la 50.000 de lei la 15.000 de lei.
"S-a viciat actul medical"
Actualul manager consideră că toate aceste măsuri au atentat la calitatea actului medical, tocmai de aceea doreşte să organizeze o întâlnire cu municipalitatea în vederea elaborării unor soluţii de reducere a preţurilor, fără a influenţa negativ activitatea medicală. Primul pas a fost făcut prin recalcularea necesarului la medicamente, respectându-se procedurile legale. "Farmacia este goală în momentul de faţă şi săptămâna viitoare vom propune o licitaţie de 600.000 de lei. Este cea mai rapidă metodă prin care să reuşim să stabilizăm situaţia la medicamente", a precizat Dacian Foncea. Managerul "trage de sfori" tocmai pentru a redresa situaţia Spitalului TBC şi vrea să demareze mai multe proiecte, pentru "binele pacienţilor".