Halatele albe au fost scoase basma curată
La Maternitatea Oradea, 20 de nou-născuţi au decedat, la puţin timp după naştere, în primele trei luni ale anului 2002. La acea dată, s-a constatat că singura cauză a deceselor a fost o infecţie microbiană, fatală pentru copii, în primele zile de viaţă, cu Klebsiella, acelaşi microb care a făcut ravagii, în urmă cu câteva săptămâni, la Maternitatea din Ploieşti. Acum doi ani, s-a decis demiterea conducerii Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea, a unor şefi de secţii din cadrul spitalului şi a unor directori de la DSP Bihor. Familiile micuţilor dispăruţi au dorit, însă, dreptate, împăcându-se greu cu gândul că doar mizeria regăsită, la acea oră, la Maternitatea din Oradea a fost de vină pentru moartea copiilor lor.
Infecţia ucigaşă
Familiile doreau pedepsirea celor vinovaţi, acuzând cadrele medicale de culpă medicală. Sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a declanşat o anchetă penală, cercetându-se posibilitatea existenţei unei culpe medicale a personalului sanitar.
La începutul acestei săptămâni, acelaşi Parchet a decis clasarea dosarului, nereţinându-se vreo neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către medicii sau asistentele de la secţia de Neonatologie a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie. Ancheta a durat mai bine de un an şi jumătate, cercetările fiind demarate la începutul lunii septembrie 2002. Pentru a decide în vreun fel, procurorii au cerut părerea organelor abilitate, efectuându-se mai multe expertize, în urma cărora s-a demonstrat clar că decesul a 11 din cei 20 de copii s-a datorat infecţiei nozocomiale cu Klebsiella. Mai mult, se arată în raportul medico-legal, tratamentul aplicat de personalul din spital nu a influenţat evoluţia bolii şi nici nu a cauzat-o şi, în aceste condiţii, nu se poate reţine vreo culpă medicală, de vină fiind exclusiv deficienţele la capitolul ?curăţenie?, regăsite, la acea oră, în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie.
Sancţiuni administrative
Apariţia acestei epidemii de infecţii neonatale cu Klebsiella, ca şi evoluţia nefavorabilă a cazurilor, are ca explicaţie, în opinia anchetatorilor, o serie de disfuncţionalităţi ale instituţiei respective (aglomeraţie, deficienţe şi nerespectarea circuitelor funcţionale, starea igienico-sanitară deficitară, neaplicarea corectă a măsurilor de dezinfecţie curentă şi terminală, deficienţa în activitatea de sterilizare, autocontrol deficitar, relaţii deficitare între compartimentul de prevenire şi combatere a infecţiilor intraspitaliceşti, secţiile clinice şi conducerea spitalului, disfuncţionalităţi şi dotare insuficientă a laboratorului de bacteriologie.
Suntem în siguranţă?
Directorul Maternităţii Oradea, dr. Traian Mureşan, spune că da. "În fiecare lună, efectuăm controale ale stării de sănătate a angajaţilor, care vizează potenţialul de transmitere a oricăror infecţii microbiene. Acţiunea de control vizează, în acelaşi timp, toate suprafeţele, aeromicroflora, instrumentarul şi echipamentele sanitare, conform unui grafic realizat pe zile, săptămâni şi luni", ne-a declarat directorul spitalului, adăugând că, în acest moment, la Maternitatea din Oradea, nu mai există riscul producerii unor infecţii de acest gen.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.