Din cauza nedecontării reţetelor de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Naţional al Farmaciştilor ameninţa, de curând, cu sistarea eliberării, de la sfârşitul lunii martie, a medicamentelor compensate peste limita plafoanelor contractate. Farmaciile au fost obligate anul trecut să elibereze, cel puţin pentru pensionari, medicamente compensate în proporţie de 90%, cu promisiunea că sumele aferente acelor reţete le vor fi decontate în acest an. "Numai o minune ar mai putea face ceva!" Până acum, însă, acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce i-a determinat, în urmă cu aproximativ o săptămână, pe reprezentanţii farmaciştilor din ţară să treacă la o măsură radicală. Apropiata schimbare a listelor de medicamente compensate, posibilitatea ca în curând să nu se mai elibereze nu numai compensatele de 90 la sută, dar nici celelalte categorii de compensate peste limita plafoanelor contractate, amânarea decontării reţetelor, toate acestea au creat o stare de haos în sectorul farmaceutic. Atât bolnavii care au nevoie de medicamente, cât şi farmaciştii sunt acum "puşi pe jar". În cursul zilei de ieri, la multe dintre farmaciile orădene s-au format din nou cozi uriaşe atât în incinta acestora, cât şi în exterior. "Merge groaznic. La un moment dat, a trebuit să închidem uşile, pentru că oamenii sunt disperaţi", afirma, cu indignare, una dintre farmacistele unităţii "Adonia". "În cursul dimineţii, am eliberat compensate de 50% şi gratuite pentru glaucom, aşa cum am primit dispoziţii de la Casa de Asigurări de Sănătate. Aşteptăm în continuare veşti. Nu vreau să comentez iniţiativa Colegiului Naţional al Farmaciştilor, dar cred că numai o minune mai poate face ceva pentru rezolvarea acestor probleme", ne-a declarat o farmacistă de la unitatea Hygeea. "De ce autorităţile sanitare îşi bat joc de pensionari?" Un orădean pensionar, în vârstă de 81 de ani, a ţinut să semnaleze prin intermediul redacţiei noastre problemele cu care se confruntă, cauzate de faptul că, deşi ar trebui să beneficieze conform legislaţiei în vigoare de medicamente gratuite, lucrurile nu decurg aşa. Omul suferă de artroză, se poate deplasa numai cu ajutorul cârjelor. "În luna decembrie nu am primit medicamentele gratuit, pe motiv că nu sunt fonduri. În ianuarie, am reuşit să le procur pentru mine gratuit, dar nu şi pentru soţie, cu toate că are o pensie de numai 499.000 de lei, iar în februarie le-am obţinut doar în regim compensat", a spus cu nemulţumire B.I. Acesta a mai precizat că, în cursul zilei de ieri, farmaciştii i-au răspuns nepoatei că, din cauza lipsei de fonduri, nu îi pot elibera medicamentele gratuit. "De ce autorităţile sanitare îşi bat joc de pensionari? Nu le e ruşine? Ce vor de fapt? Doar să ne punem ştreangul în gât?", se întreabă indignat omul.