Hepatita acută virală A face ravagii şi în zona Aleşd
Dacă pe parcursul verii au apărut doar cazuri izolate de hepatita A în diferite localităţi din judeţ, precum Bălnaca, Bistra, Măgeşti, începând cu 21 septembrie, au apărut tot mai multe cazuri cu această afecţiune, situaţia evoluând într-un focar cu un caracter endemic, în zona Aleşd.
În prezent, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea, sunt internaţi 16 pacienţi cu hepatită acută virală A, provenind din Aleşd şi localităţile limitrofe: Groşi, Luncşoara, Auşeu, Lugaşu de Jos. Dintre aceştia, nouă nu au mai mult de 16 ani, iar şapte au vârste între 16 şi 37 de ani. Potrivit dr. Sonia Drăghici, directorul general al unităţii spitaliceşti, din 1999, nu s-a mai înregistrat nici un focar de hepatită acută virală A, în această zonă. Dar, se pare că o dată la câţiva ani, reapare acest val.
"Focarul de acum a debutat, însă, în 5 august, când a fost internat în unitatea noastră un copil de 14 ani, din Luncşoara. Cu toate că atunci s-au laut măsurile specifice de dezinfecţie şi împiedicare a transmiterii bolii, virusul a continuat să se răspândească. Nu se poate, totuşi, vorbi de o epidemie, întrucât sunt doar câte 1-2 cazuri în fiecare localitate", a explicat dr. Sonia Drăghici.
Boala, mai ales în faze incipiente, poate fi foarte uşor confundată cu o gripă sau cu o viroză. Dar este indicat ca, la primele semne de boală (inapetenţă, oboseală, dureri stomacale, greţuri, vărsături, uneori febră şi dureri de cap), cel afectat să se prezinte la medic. Virusul se poate transmite prin mâini murdare, obiecte contaminate ori vectori (şobolani, şoareci, muşte).
Pentru prevenirea afecţiunii, este indicată, mai ales de către copii, în şcoli, respectarea regulilor elementare de igienă: spălarea mâinilor, folosirea săpunului şi prosopului, folosirea şerveţelelor, apa pentru consum trebuie fiartă în prealabil. Potrivit dr. Sonia Drăghici, este necesară, de asemenea, dezinfectarea riguroasă a grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ, iar pentru aceasta, este preferabilă folosirea unor dezinfectanţi mai nou intraţi în uz: glutaraldehidă, derivaţi cuternari de amoniu, detergenţi carbonici. Şi, nu în ultimul rând, trebuie verificată zilnic concentraţia de clor din apă.
Dr. Sona Drăghici a mai menţionat că alte două focare mai mici există şi în Ineu de Criş,Talpoş şi Batăr, în semicolectivităţi de rromi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.