Hidrataţi-vă cu ceai
Un studiu clinic, făcut în Marea Britanie pe 21 de voluntari, care au consumat câte 240 ml ceai de patru ori pe zi, adică echivalentul la aproape un litru de ceai zilnic, a relevat faptul că hidratarea a fost la fel ca şi în cazul în care ar fi consumat un litru de apă potabilă sau chiar apă de fântână, fiartă şi răcită.
Specialiştii apreciază că ceaiul, băut în această cantitate, nu are influenţe negative asupra sănătăţii, cofeina conţinută într-un litru de ceai nu contribuie la deshidratarea organismului, cum se credea. Dar, cei 240 ml de lichid să includă 20 ml lapte semidegresat şi să nu conţină zahăr, după cum citează Daily Mail, în ediţia online. Testul s-a repetat, ulterior, folosind şase ceşti de ceai, în loc de patru, deci echivalentul a 1,5 litri de apă, de asemenea, în aceste zile folosindu-se şi diete controlate. Atât înainte de începerea studiului, cât şi după, s-au luat probe de sânge, privind hidratarea. Nu s-au găsit diferenţe între cele luate în timpul folosirii ceaiurilor şi cele când s-a consumat apă. Dr. Carrie Ruxton, consilier nutriţional a concluzionat: "Ceaiul este un mod foarte bun de a menţine nivelurile sănătoase a fluidului în organism. În plus, ceaiul este o sursă bogată de flavonoide, care au fost asociate cu un risc redus de boli de inimă şi cele ale circulaţiei sângelui."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.