Noul şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor va fi Daniela Rahotă, care ocupă deocamdată funcţia de director interimar. Medicul este reprezentant PSD şi a fost delegată să ocupe interimar funcţia după ce, în vară, dr. Marius Pîrcioagă a renunţat.

Interimatul Danielei Rahotă poate dura până la şase luni, perioadă în care trebuie organizat concurs pentru ocuparea definitivă a funcţiei. "Director executiv adjunct este în continuare Zoe Bitea, iar dr. Daniela Rahotă ocupă funcţia de director interimar. După ce va susţine concursul, dacă nu vor fi şi alţi contracandidaţi, va deveni director", a spus, pentru Crişana, dr. Doru Ţârţ, purtător de cuvânt al DSP Bihor. Daniela Rahotă îi va lua locul lui Marius Pîrcioagă, predecesorul ei, care a renunţat în vară la funcţie, ajungând la Ministerul Sănătăţii.