Problemele legate de lipsa necesarului de doze de vacinuri din ţară nu a ocolit nici judeţul Bihor. Conform reprezentanţilor DSP, săptămâna aceasta nu a sosit nici măcar o doză de Pentaxim pentru imunizarea bebeluşilor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale, din cele 2.800 necesare judeţului.

Dacă pe 4 septembrie fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi anunţa că în 15 octombrie va începe o Campanie Naţională de imunizare gratuită a populaţiei la risc cu vaccin antigripal, la începutul lunii octombrie acesta recunoştea că "în anumite zone nu există suficiente vaccinuri", dând vina pe contestarea licitaţiilor pentru anumite produse. Cert este însă că nu doar în Vrancea sau Suceava lipsesc anumite vaccinuri pentru imunizarea copiilor, ci şi în Bihor. "Nu avem suficiente doze de Pentaxim pentru bebeluşi. În judeţul Bihor este nevoie de 2.800 de doze. Am primit, însă, promisiuni de la Ministerul Sănătăţii că situaţia se va rezolva în câteva zile. Imediat ce le vom primi, le vom distribui spre cabinetele medicale", a spus, pentru Crişana, directorul DSP Bihor, Zoe Bitea. Vaccinul Pentaxim se administrează bebeluşilor la vârsta de patru luni pentru imunizarea lor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale. Conform reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii s-a ajuns în această situaţie pentru că licitaţia pentru Pentaxim a fost contestată în instanţă. Totuşi, conform aceleiaşi surse, problemele legate de vaccin vor fi soluţionate în cel mult două săptămâni. Dozele pentru vaccinare vor fi cumpărate din străinătate, deoarece Institutul "Cantacuzino" şi-a închis linia de producţie.