Cea mai modernă secţie de balneofizioterapie din judeţ a fost inaugurată sâmbătă la Marghita, în prezenţa fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, a primarului Dorel Talpoş, a şefului DSP, Marius Pârcioagă, şi a reprezentanţilor tuturor unităţilor spitaliceşti din Bihr. Investiţia de 3,4 milioane de lei face parte dintr-un plan mai vast de reabilitare a Spitalului din Marghita.

Inaurarea noului corp de clădire al secţiei de balneofizioterapie a început la ora 11.00, când fostul ministru al Sănătăţii, persoana care a ajutat cel mai mult la modernizarea spitalului prin fondurile alocale, a tăiat panglica. Cseka Attila a spus că noua investiţie, realizată într-o clădire care ar fi fost sortită dărâmării, ar trebui să fie un model şi pentru celelalte judeţe. „Aceste investiţii, realizate atât pentru pacienţi, cât şi pentru confortul medicilor care lucrează aici, ar putea deveni inutile, dacă bolnavii vor fi nemulţumiţi", a spus Cseke care a lăsat să se înţeleagă că cea mai importantă componentă a „tratamentului" este comportamentul medicilor în relaţiile cu pacienţii. Conform managerului Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea" din Marghita, Aliz Bradacs, noul corp de clădire pune la dispoziţia pacienţilor 20 de saloane moderne cu 40 de locuri, jumătate în regim hotelier. Reabilitarea Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea" din Marghita a început în 2010 cu modernizarea a patru clădiri, urmate de alte trei, în 2011. Astfel că la începutul lui 2012 procesul de reabilitare şi modernizare a unităţii spitaliceşti este finalizat în proporţie de 70%.