Ministerul Sănătăţii estimează începerea campaniei de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani luna viitoare. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, producătorul vaccinului, derulează în prezent testele clinice pentru aceste categorii de vârstă, iar imunizarea va avea loc doar dacă Agenţia Naţională a Medicamentului va aproba vaccinul.

 

În conformitate cu ultimele decizii luate de oficialii Ministerului Sănătăţii şi după mai multe discuţii, vaccinarea copiilor cu vârste între 6 şi 16 ani va fi efectuată numai cu acordul scris al părinţilor. Campania de imunizare în şcoli va fi organizată împreună cu Ministerul Educaţiei. Cele două instituţii au colaborat la desfăşurarea tuturor campaniilor de vaccinare realizate în Programul Naţional de Imunizare. Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, a precizat că a fost o neînţelegre asupra căruia s-a revenit, astfel părinţilor li se va cere acordul scris, întrucât este vorba de minori. Totodată, s-a stabilit că medicii nu vor fi obligaţi să se vacineze şi că imunizarea cadrelor medicale vizează doar responsabilitatea acestora. "Nota prin care li se cerea medicilor să se vaccineze pentru că altfel nu vor mai putea avea acces la bolnavi a fost reparată", a informat ministrul. În acest context, la fel ca în cazul vaccinării persoanelor adulte, imunizarea şcolarilor şi a copiilor din grădiniţe nu este obligatorie, iar părinţii vor fi consultaţi, solicitându-li-se acordul. Potrivit statisticilor, la categoria de vârstă 6-16 ani ar fi aproximativ 2,2 milioane de copii şi elevi, din care câteva mii doar în Bihor. De precizat este că părinţii vor trebui să îşi dea acordul în scris. Cât despre campania de vaccinare anti-AH1N1, care se durealză în prezent la noile centre specializate deschise în Oradea, lucrurile decurg normal. În prima zi de funcţionare la punctul de vaccinare de la Spitalul Clinic Muncipal "Dr. Gavril Curteanu", doar 12 bihoreni, care fie erau în tranzit, fie erau neasiguraţi şi fără medic de familie, s-au imunizat împotriva gripei porcine. Nici ieri numărul acestora nu a fost mai mare. Până la ora 14.00, la acelaşi centru, asistentele au vaccinat doar cinci persoane.