Județul Bihor a intrat în scenariul roșu - 485 de cazuri noi de Covid-19 și 13 decese
Situație tragică în județul Bihor, în weekend. În cele trei zile au fost identificate 485 de cazuri noi, au decedat 13 persoane și s-au vaccinat doar 4.860 de bihoreni. Singura veste bună vine de la nivel național, unde numărul persoanelor aflate în izolare și carantină a scăzut cu 12.000.
Cele mai multe cazuri noi în județul Bihor au fost înregistrate vineri, 194. Sâmbătă au fost 143 și duminică 148. Tot vineri au decedat cinci persoane, sâmbătă șase iar duminică două. Numărul persoanelor aflate în stare gravă la Terapie Intensivă a crescut cu patru ajungând la 60. 178 de persoane sau vindecat și 4.860 s-au vaccinat (vineri - 1.711, sâmbătă - 1.769, duminică - 1.380). Grav este că, după câteva luni bune, județul Bihor este din nou în scenariul roșu, cu 3,11 cazuri la 1000 de locuitori.
La nivel național, s-au înregistrat 15.457 de cazuri noi și 396 de decese (145 vineri, 154 sâmbătă și 97 duminică). Numărul persoanelor aflate la Terapie Intensivă a fluctuat (vineri au fost 1.454, sâmbătă au fost 1.448 iar duminică 1.456) crescând cu două persoane. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește numărul persoanelor internate cu covid, a crescut de la 13.476 vineri, la 13.714 duminică.
Vestea bună, dacă nu sunt la mijloc calcule greșite, așa cum s-a mai întâmplat în comunicatele Grupului de Comunicare Strategică, este aceea că numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare a scăzut de vineri până duminică. Cu 2.335 în ceea ce privește persoanele aflate în izolare și cu 9.872 a celor aflate în carantină. Și indicele național cu numărul de cazuri la 1000 de locuitori a scăzut, ajungând la 3,94.
În ceea ce privește persoanele care s-a vaccinat, vineri au fost 57.969 iar sâmbătă 55.425, numărul total al persoanelor vaccinate de la începutul pandemiei ajungând la aproape 2,1 milioane, din care aproape 1,2 milioane cu ambele doze.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.