Începând de săptămâna trecută, medicii de la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea nu mai pot prescrie reţete bolnavilor cronic în regim de ambulator, singurii care pot face acest lucru fiind patru persoane, din cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală şi al Ambulatoriului de Specialitate din cadrul unităţii sanitare. Noi reglementări care pun bolnavii pe drumuri Măsura luată de conducerea spitalului, ca urmare a unei adrese emise de Casa de Asigurări de Sănătate, este unul dintre efectele Hotărârii de Guvern 364 din 2007, privind modificarea şi completarea prevederilor Contractului Cadru din Sănătate pentru acest an şi al Ordinului 727/168/2007, care aduce modificări ale normelor metodologice de aplicare a acestuia. Noile reglementări legale prevăd obligativitatea unităţilor sanitare de a încheia convenţii cu CAS, în cazul medicilor care lucrează în ambulatorii de specialitate, dispensare TBC, laboratoare sau centre de sănătate mintală, staţionare de zi, cabinete de planificare medicală, de boli infecţioase, care se află în structura spitalelor ca unităţi fără personalitate juridică, în vederea recunoaşterii biletelor de trimitere la efectuarea analizelor de laborator şi a prescripţiilor medicale eliberate de către aceştia. "Medicul de specialitate care are contract de muncă cu normă întreagă sau integrare clinică într-o secţie a unui spital aflat în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în cadrul unui program de activitate stabilit în afara celui din spital şi care, pentru specialităţile clinice, să nu depăşească 17,5 ore pe săptămână, iar dacă medicul de specialitate are contract de muncă în spital cu timp parţial, poate asigura aceste servicii maximum 35 de ore pe săptămână", precizează textul de lege. Astfel, dintre toţi medicii Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, doar pentru patru au fost încheiate convenţii cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor: dr. Tatiana Irimescu, dr. Rodica Munteanu, dr. Daniela Weith, din cadrul Centrului de Sănătate Mintală al unităţii sanitare, şi dr. Ştefana Vlad, de la Ambulatoriul de Specialitate al spitalului. "O interpretare stalinistă a literei legii" Măsura a stârnit nemulţumiri în rândurile medicilor care îşi desfăşoară activitatea în spital, dar şi ale bolnavilor, care au fost puşi pe drumuri vineri, 1 iunie, în prima zi de aplicare a normelor legale. "Nu am mai păţit niciodată aşa ceva. Lună de lună veneam la Oradea, iar după ce obţineam reţeta de la medicul specialist luam medicamentele de la farmacie. De data aceasta, am fost trimişi la Centrul de Sănătate Mintală şi, de acolo, iar la specialist. Nu am găsit toate medicamentele şi sunt nevoită să mai fac un drum la Oradea peste câteva zile. Nu e corect ca, din cauza neînţelegerilor dintre medici, să aibă de suferit pacienţii", a spus mama unei bolnave, care s-a deplasat vineri la spital pentru a ridica reţeta şi medicaţia pentru fiica sa. "Este bătaie de joc, pur şi simplu, faţă de pacienţi, să fie nevoiţi să stea ore în şir, la cozi de câte o sută de oameni, cum s-a întâmplat în 1 iunie la spital", ne-a declarat altă bolnavă. Dr. Gavril Cornuţiu, şeful Clinicii de Psihiatrie, este de părare că aceasta este o interpretare stalinistă a literei legii. "Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva din perioada comunistă, măsura restrângând dreptul medicilor de a-şi urmări bolnavii în ambulatoriu, dar şi al pacienţilor de a-şi alege medicul curant. Totul izvorăşte din invidia conducerii", a declarat cu indignare dr. Gavril Cornuţiu, şeful Clinicii de Psihiatrie, considerând, în acelaşi timp, nedrept ca un bolnav să fie obligat să se deplaseze la cabinetul privat de specialitate. Şeful Clinicii de Psihiatrie a intentat proces conducerii spitalului, în vederea revenirii la aceste drepturi ale pacienţilor şi ale medicilor.