Alţi 27 de bihoreni au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, în urma testelor prelucrate de sâmbătă până duminică. De asemenea, de sâmbătă până duminică s-au înregistrat şi decese. La nivel naţional au fost înregistrate 825 de cazuri noi și 37 de decese, între care unul la categoria de vârstă 10 -19 ani.

Conform datelor centralizate la nivel județean, în Bihor există 394 persoane internate şi 1022 persoane vindecate. Cel mai recent bilanţ arată o scădere a noilor cazuri în Bihor, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică dimineaţa fiind confirmate pozitiv 27 de persoane. Distinct de noile cazuri, în judeţul nostru au fost reconfirmate ca fiind bolnave 21 de persoane. De asemenea, în Bihor au fost înregistrate şi decese, Grupul de Comunicare Strategică neprecizând însă numărul acestora sau alte detalii. Potrivit unor surse, s-au înregistrat trei decese, toate ale unor pacienţi care aveau comorbidităţi.  Autoritățile au anunțat, luni, că în România s-au înregistrat 825 de cazuri noi de Covid-19 și 37 de decese. Unul dintre decese a fost la un pacient din categoria de vârstă 10 - 19 ani. Pacientul, cel mai tânăr care a decedat până acum, avea 18 ani şi suferea şi de alte afecţiuni. Potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică (GCS), până luni au fost confirmate 79.330 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 35.517 pacienți au fost declarați vindecați și 9.574 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Până luni, 3.309 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat. De duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 10.00, au fost înregistrate 37 de decese: 18 la bărbați și 19 la femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10 - 19 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, două la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și nouă decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

 

Amenzi şi avertismente

În intervalul 23 august, ora 08.00 – 24 august, ora 08.00, structurile teritoriale MAI din Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare. Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 859 persoane carantinate și 445 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, din care 21 cu avertisment scris și 9 cu amenzi în valoare 4500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 176 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 60 de cadre, din care 35 în patrule mixte, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind aplicate 1 sancțiune contravențională în valoare de 500 lei. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 3 cadre ISU „Crișana”.