Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea. Un pacient în vârstă de 66 de ani, cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenție efectuată în timp ce era conștient și discuta cu psihologul spitalului.

 

Pacientul prezenta o tumoră cerebrală de 2 centimetri, localizată la nivelul lobului temporal stâng. S-a dispus rezecția tumorală cu ajutorul microscopului și, deoarece tumora era situată într-o zonă cu funcționalitate importantă, echipa operatorie a decis utilizarea în premieră a unei tehnici de anestezie specială, numită „asleep-awake-asleep” (adormit-treaz-adormit).

La începutul intervenției, pacientul a fost adormit, iar după efectuarea procedurii până la nivelul durei mate, pacientul a fost trezit. Echipa a început astfel partea de rezecție a tumorii cu pacientul treaz pe masa de operație. Pentru a localiza cu precizie traiectul de intrare, pacientul a fost stimulat să vorbească de către psihologul din cadrul secției de neurologie, în timp ce medicii neurochirurgi interveneau asupra tumorii. Pacientului i s-a cerut să numere și i s-au arătat imagini, capacitatea acestuia de a răspunde și de a reacționa ajutându-i pe medici să identifice punctele de incizie.

Tumora a fost excizată cu succes, iar pacientul a fost adormit din nou, pentru a se coase incizia. Operația a durat 4 ore și a decurs bine, fără incidente, iar pacientul nu își va putea aminti momentele din timpul intervenției.

Bărbatul a fost operat pe 27 martie, în cadrul Secției de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Această premieră medicală a fost posibilă datorită strânsei colaborări dintre Secția Clinică Neurochirurgie, Secția Clinică ATI și psihologul din cadrul Secției Clinice Neurologie I, iar echipa operatorie a fost coordonată de dr. Alin Blaga, medic primar neurochirurgie.

În momentul de față, pacientul și-a revenit post-operator și este în stare stabilă, urmând să continue tratamentul oncologic.