Lansare de carte - Semiologie pediatrică ilustrată (II)
Partea a II-a a volumului „Semiologie pediatrică ilustrată” a medicului Ladislau Ritli va fi lansată luni, 29 mai, de la ora 16.00, în Amfiteatrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Volumul este semnat de conf. dr. Ladislau Ritli, fost Ministru al Sănătății, în colaborare cu medicii pediatri: dr. Virginia Băican, dr. Paula Marian, dr. Gabriela Miculschi și dr. Jozsef Szabo.
Cartea se adresează medicilor pediatri, medicilor de familie, medicilor rezidenți, medicilor urgentiști, studenților și voluntarilor. Volumul conține peste 600 de imagini, acestea fiind însoțite de algoritmi de diagnostic care pornesc de la un semn sau simptom. Imaginile sunt originale, făcând parte din colecția de peste 8.000 de imagini adunate de-a lungul carierei autorului și colaboratorilor acestuia. Acestea sunt grupate în funcție de boli, ușurând înțelegerea caracteristicilor acestora.
Volumul este împărțit în cinci mari capitole clinice (renal, digestiv, cardiovascular, endocrin, sistem nervos) și un capitol cu examinări paraclinice de laborator, reprezentat de valorile normale ale parametrilor bio-hematologici la copii. Totodată, în text sunt menționate planuri de investigații, selectate în baza elementelor clinice. Volumul a apărut la Editura Holnap Oradea.
Evenimentul va avea loc în cadrul Zilelor Medicale Orădene, organizate de Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.