Se ştie deja că legumele verzi sunt bune pentru sănătate. Virtuţile lor au fost confirmate şi în cadrul unui studiu recent, referitor la prevenirea şi tratarea diabetului.

Cantitatea mare de antioxidanţi şi magneziu din salate, varză, broccoli şi spanac ajută la combaterea diabetului. De curând, un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Leicester, Marea Britanie, apărut în British Medical Journal, a demonstrat că o porţie suplimentară de legume verzi pe zi reduce cu 14 la sută riscul de apariţie a diabetului de tip 2. Legumele verzi nu trebuie însă consumate în exces, ci în cadrul unei alimentaţii echilibrate. Totodată, autorii studiului au precizat că rezultatele la care au ajuns vor trebui confirmate. Cercetătorii s-au bazat pe şase alte studii de mare amploare, însă mecanismele biologice rămân deocamdată necunoscute.