Înainte de a pune mâna pe pastile sau de ajutorul unui medic, ne putem descurca şi singuri, apelând la metodele tradiţionale chinezeşti. O metodă folosită de medicina tradiţională chineză, binecunoscută şi occidentalilor, este masarea capului cu unguente pe baza de eucalipt (atunci când nu este vorba de o răceală). Şi uleiul de mentă, aplicat prin masaj uşor la nivelul tâmplelor, este indicat pentru efectul său răcoritor şi revulsiv (iritaţie locală a pielii, provocată pentru a stimula sistemul nervos). Când durerea de cap se datorează unei stări de tensiune, este suficient doar un masaj simplu al calotei craniene. Mişcările trebuie să fie delicate, pornind de la ceafă spre frunte, în sens opus direcţiei firelor de păr. Scalpul poate fi "bătut" sau presat cu buricele degetelor, printr-o mişcare viguroasă înainte-înapoi. Dacă toate aceste manevre nu au reuşit să îndepărteze durerile de cap, atunci se presează cu putere marginea superioară a orbitelor, în zona din apropierea nasului.