Medicamente fără reţetă pentru cazuri de urgenţă
Farmaciştii au competenţa să elibereze medicamente fără prescripţie de la medic în cazurile de urgenţă, doza admisă fiind pentru 24 de ore, conform Codului deontologic al acestei categorii profesionale, a declarat, recent, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
În ultimele două săptămâni, Ministerul Sănătăţii a primit mai multe sesizări potrivit cărora în unele farmacii s-a luat decizia de a nu se mai elibera nici măcar dozele de urgenţă. Astfel, de la nerespectarea totală a legii s-a ajuns chiar la nerespectarea Codului deontologic care prevede că, pentru cazurile de urgenţă, farmaciştii profesionişti pot elibera dozele necesare. "Din păcate, situaţiile sunt create de vânzători care nu au pregătire farmaceutică, Ministerul Sănătăţii neavând nici o legătură cu această decizie", a mai spus Nicolăescu, care a făcut un apel către farmacişti să evalueze bine cererile bolnavilor şi să ia deciziile cele mai bune. "Eu am fost sâmbătă seara într-o farmacie, am cerut un algocalmin, spunând că mă doare foarte tare o măsea, iar asistenta de farmacie (farmacistul nu era) nu a vrut să-mi dea nimic fără reţetă`, a adăugat ministrul. Nicolăescu a mai spus că Ministerul Sănătăţii nu a emis în ultimele două săptămâni nici un ordin, nici o circulară sau altă dispoziţie privind regimul de eliberare a medicamentelor. Medicamentele se elibereazã cu prescripţie medicală conform "Nomenclatorului medicamentelor de uz uman", care este realizat din anul 1958 şi actualizat anual.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.