Medicamente generice pentru un număr mai mare de bolnavi
Compania "Zentiva", lider pe piaţa de medicamente din România, a efectuat, recent, la Hotelul Continental din Oradea, o prezentare a principalelor activităţi pe care le derulează, precum şi câteva proiecte de viitor.
La manifestare au participat peste 100 de persoane: directori de spitale, medici, farmacişti, specialişti din Bihor. Compania intenţionează să demareze un program de dezvoltare a sistemului de asistenţă medicală primară prin extinderea accesului pacienţilor la tratamente generice moderne, prin tratarea unui număr mai mare de pacienţi cu aceiaşi bani. Conducerea companiei şi-a propus, de asemenea, educarea comunităţilor medicale, în special cea a medicinei de familie, cu privire la noile tendinţe în domeniu, precum şi a populaţiei pentru conştientizarea importanţei prezentării din timp la medic, în scopul depistării precoce a cazurilor patologice. Compania "Zentiva" a preluat la sfârşitul anului trecut societatea Sicomed, iar în prezent îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor în Cehia, Slovacia şi România, unde deţine poziţii de lider de piaţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.