Medici de familie bihoreni, sancţionaţi de inspectori
Începând din 4 octombrie, potrivit dispoziţiei Ministerului Sănătăţii, au fost demarate controale la cabinetele medicilor de familie din judeţ. Sesizările din partea populaţiei, din ce în ce mai dese, semnalate la Ministerul Sănătăţii, cu privire la absenteismul de la cabinete a medicilor de familie sau la insuficienta informare a pacienţilor au determinat autorităţile să ia această măsură.
Astfel de reclamaţii din partea pacienţilor au fost depuse şi la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, însă numărul lor nu a fost mare în judeţul nostru, ajungând doar la 10 astfel de cazuri. În schimb, la Tel verde, linia telefonică gratuită pusă la dispoziţie de Casa de Asigurări de Sănătate pentru reclamaţii şi informarea publicului, nu s-au înregistrat, potrivit datelor furnizate de biroul de presă al instituţiei, astfel de sesizări.
Pentru verificarea medicilor de familie, au fost formate echipe mixte de control, alcătuite din medici inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), ai Colegiului Medicilor Bihor şi ai administraţiilor locale. Controalele au vizat verificarea prezenţei medicilor de familie la cabinet, potrivit programului afişat, relaţia pe care aceştia o au cu pacienţii şi modalitatea de informare a pacientului asupra posibilităţilor de tratament cu medicamente gratuite şi compensate.
Echipele s-au deplasat, până în prezent, la 112 cabinete, dintre care 10 au fost găsite cu diverse nereguli. Cei 10 medici au fost sancţionaţi de inspectori prin micşorarea valorii punctului (fie per capita, fie per servicii), pentru o perioadă determinată de timp.
Dacă până în acest an controalele la medicii de familie au fost făcute sporadic, de acum acestea vor avea loc continuu. "În cazul în care neregulile vor persista, şi nu vor fi soluţionate, la următoarele controale, se va trece la o nouă diminuare a valorii punctului, sancţiunile putând ajunge până la rezilierea contractului cu CAS", a precizat dr. Ritli Ladislau, directorul DSP. Echipele de control au avut parte şi de surprize de genul: medici care au refuzat să elibereze reţete pentru medicamentele compensate de 90%. Acest lucru nu le-ar fi afectat cu nimic buzunarele, dar, aşa cum au declarat ei înşişi... "nu ştiau".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.