Cu toate că pe plan naţional au existat cazuri de medici de familie care, din intenţia de a obţine mai mulţi bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, au păstrat pe liste numele unor persoane decedate, în Bihor nu au fost semnalate astfel de situaţii. Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor a încheiat, în urmă cu câţiva ani, un protocol cu Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Poliţiei. Conform acestui protocol, datele existente în evidenţele SEIP, referitoare la starea civilă sau cazurile de deces survenite, sunt actualizate şi furnizate lunar personalului CAS. În acelaşi timp, medicii de familie sunt obligaţi să depună până la data de 5 a fiecărei luni, rapoartele cu listele pacienţilor, urmând ca, până în data de 15 a lunii, listele respective să fie confruntate cu datele furnizate de Poliţie şi, abia apoi, validate şi transmise medicilor de familie. Aceştia îşi primesc banii după obţinerea validării listelor. Iniţiativa CAS Bihor împiedică, astfel, apariţia neconcordanţelor între realitate şi listele medicilor, ca urmare a modificării stării civile, a cazurilor de deces sau a persoanelor care figurează pe listele a doi medici de familie. Pe de altă parte, în acest mod, medicii de familie sunt permanent informaţi cu privire la numărul exact de pacienţi de pe listă, precum şi cu modificările care survin de la o lună la alta. Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor, a specificat, că, practic, în acest fel, un medic de familie nici nu are cum să fie tentat să comită ilegalităţi în acest sens, întrucât primeşte lunar lista validată, de CAS, care poate să prezinte modificări de la o lună la alta. .