Medicii de familie contestă reducerea bugetului
În urma deciziei Guvernului de a reduce cu 40% bugetul pentru asistenţa medicală primară, Asociaţia Medicilor de Familie Bihor a organizat, în aceste zile, o şedinţă, prilej cu care cei 80 de medici de familie din municipiu şi din judeţ au respins cu vehemenţă hotărârea.
De la 9,2% în 2008 s-a ajuns la 5,4%
Medicii de familie au anunţat, zilele trecute, într-un comunicat de presă, că sunt nemulţumiţi de nivelul fondurilor alocate pentru asistenţa medicală primară şi solicită păstrarea cel puţin a aceleiaşi foi de buget din 2008 şi în acest an, pentru evitarea falimentării. Pe plan local, medicii de familie şi-au manifestat revolta şi dezaprobarea faţă de decizia Guvernului. Preşedintele Medicilor de Familie Bihor, dr. Monica Eva Vaida, a precizat că foarte multe cabinete de medicină primară vor avea de suferit şi că această măsură va reduce semnificativ veniturile lunare ale acestora, deşi cheltuielile vor rămâne aceleaşi. "Fiecare cabinet va avea de suferit, ţinând cont de faptul că salariile vor trebui plătite în continuare, iar medicamentele sau materialele sanitare sunt indispensabile. Dacă ni se va tăia din buget multe cabinete se vor desfiinţa, mai ales cele din zonele rurale", a mai precizat dr. Monica Eva Vaida.
Se anunţă proteste
Dr. Vaida a ţinut să sublinieze că persoanele afectate în cea mare parte de decizia Guvernului sunt medicii de familie. În judeţul Bihor, un asemenea cadru medical are înregistrat, în medie, 1.500 de pacienţi, iar riscul de a ajunge în pragul falimentului, în aceste condiţii, este destul de ridicat. La sate situaţia e şi mai dezastruoasă. Astfel, dacă în unele oraşe, doctorii de familie au înscrişi pe liste minimum 1.000 de pacienţi, la sate numărul lor se înjumătăţeşte. Medicii de familie din ţară au întocmit deja un memoriu pe care l-au depus la Comisia Naţională de Sănătate, iar medicii bihoreni au înaintat şi ei un memoriu. De asemenea, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bihor a mai precizat faptul că a fost depusă o petiţie on line care poate fi accesată şi semnată de cât mai multe cadre medicale. "Ţinând cont de faptul că jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, iar în momentul de faţă sunt multe cabinete aflate în prag de faliment, nu este soluţia indicată şi nu renunţăm sub nicio formă", a afirmat Eva Vaida. Cadrele medicale se ţin tare pe poziţie şi, în cazul în care problema nu se va soluţiona, vor recurge la proteste. "Momentan aşteptăm rezultatele, însă, dacă hotărârile nu sunt favorabile, vom protesta", a mai adăugat Vaida.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, crede că medicii de famile nu au văzut proiectul de buget, de aceea au criticat fondurile alocate pentru 2009. Pe de altă parte, acesta i-a asigurat că va milita pentru obţinerea unui procent decent pentru asistenţa medicală primară şi îi va stimula pe medicii de familie prin dezvoltarea unor programe noi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.