Medicii de familie, la instruire
În această săptămână, membrii comisiei de implementare a programului de evaluare a sănătăţii populaţiei, formată din reprezentanţi ai Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor, ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor şi ai Asociaţiei Medicilor de Familie (AMF) Bihor vor participa la o serie de întâlniri cu medicii de familie.
Întâlnirile se vor desfăşura în vederea efectuării unui instructaj în ceea ce priveşte implementarea programului de evaluare a sănătăţii populaţiei. Prima, la care vor lua parte medicii de familie din municipiul Oradea, va avea loc astăzi, de la ora 10.00, în sala 42 a Ambulatoriului de Specialitate a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, de pe strada Republicii. Mâine, de la ora 10.00, comisia se va întâlni cu medicii de familie din zonele Beiuş şi Ştei, la Primăria Beiuş, miercuri, de la ora 10.00, cu medicii din comunele din preajma oraşului Oradea, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, iar de la ora 13.00, la Primăria Aleşd. Joi, la ora 9.00, este programată altă întâlnire, cu medicii din zona Salonta, la Spitalul Municipal Salonta, iar vineri, de la ora 10.00, la Spitalul Municipal Marghita, cu medicii din zona respectivă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.