Medicii de familie nu se înghesuie la concursul pentru post
Până în data de 11 martie, când a expirat termenul de înscriere la concursul pe post pentru medicii de familie, ce va fi organizat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor în 31 martie, au fost depuse doar trei dosare. Aceasta înseamnă că o parte dintre localităţile bihorene vor fi private, în continuare, de asistenţă medicală.
Pentru examenul din 31 martie, au fost scoase la concurs locurile vacante din Ucuriş (comuna Olcea), Burzuc (comuna Sârbi), comunele Copăcel, Cefa, Vadu Crişului. Doi dintre cei trei medici de familie care s-au înscris în concurs au optat pentru comuna Copăcel, iar unul pentru Ucuriş.
"Raportat la numărul de populaţie, cu toate că în unele dintre aceste localităţi există unul sau doi medici de familie, pentru asigurarea în condiţii normale a asistenţei medicale, este nevoie de încă un medic în fiecare dintre acestea", a precizat Adrian Cocoş, şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul DSP Bihor. În unele zone, activitatea medicală este deservită actualmente prin puncte secundare de lucru ale unor medici de familie din alte zone. Altele au rămas însă descoperite, cum este cazul comunei Copăcel.
Ce îi poate motiva pe medicii de familie să se prezinte la unul dintre locurile rămase de ceva vreme vacante? Pe de o parte, unele primării, chiar dacă se află la doar câţiva kilometri de municipiul Oradea, au promis asigurarea de locuinţe medicilor care vor lucra în zonele respective, ceea ce sună atractiv. Pe de altă parte, comunităţile locale au obligaţia, conform legii, să suporte lucrările de reabilitare, de amenajare, acolo unde este cazul, a clădirilor care adăpostesc cabinetele, ceea ce poate suna la fel de atractiv.
Şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul DSP Bihor crede că, dintre motivele care i-ar putea îndemna pe tinerii medici de familie să preia un cabinet la ţară, în top se situează ocuparea unui loc de muncă. "Este firesc ca, după şase ani de facultate, unul de stagiatură şi alţi doi de rezidenţiat (deci aproape 10), să te străduieşti să-ţi găseşti un loc de muncă. Dar, într-o bună măsură, tinerii medici de familie sunt atraşi de mirajul oraşului, preferând fie posturi la firmele de medicamente sau ca şi cadre didactice la Universitate, cu toate că veniturile unui medic de familie, chiar şi la ţară, din momentul în care lista proprie depăşeşte mia de asiguraţi sunt deja bunicele", a opinat Adrian Cocoş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.