Medicii stomatologi orădeni care deţin aparatură medicală în gestiune, aflată în proprietatea Spitalului Clinic Judeţean Oradea, au avut, recent, ocazia să achiziţioneze bunurile pe care le folosesc. Luni, la ora 13.00, în sala 42 din incinta Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, s-a desfăşurat licitaţia publică deschisă pentru vânzarea a 35 de aparate medicale stomatologice, aflate în gestiunea medicilor dentişti orădeni. La acţiune, deşi au participat 35 de medici dentişti din Oradea, potrivit directorului administrativ al unităţii spitaliceşti, Marcel Maghiar, doar şapte dintre medicii prezenţi au încheiat contracte cu unitatea spitalicească, pentru achiziţionarea aparatelor. "Cei şapte medici stomatologi care s-au decis să cumpere bunurile le-au obţinut la preţurile de strigare", a precizat Marcel Maghiar. Aparatele medicale au fost puse în vânzare la preţuri cuprinse între 150.000 de lei şi 16 milioane de lei. Urmează ca, în termen de 10 zile, medicii care au semnat contractele de vânzare - cumpărare să achite contravaloarea aparatelor. Azi, va avea loc licitaţia publică deschisă pentru vânzarea aparaturii medicale stomatologice destinate medicilor dentişti din judeţ.