Protestul celor câteva sute de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas în faţa Ministerului Sănătăţii s-a soldat cu o promisiune din partea ministrului, care a declarat că va găsi o soluţie pentru acordarea tichetelor de masă, în următoarele zile. Câteva sute de asistenţi medicali din mai multe judeţe ale ţării au protestat, în faţa Ministerului Sănătăţii, timp de trei ore, faţă de nivelul scăzut al salariilor din sistemul sanitar, neacordarea tichetelor de masă şi a facilităţilor pentru personalul din domeniu. Ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brânzan, a promis sindicaliştilor, care au protestat în faţa instituţiei, că va găsi o soluţie pentru acordarea tichetelor de masă, iar restul revendicărilor urmează să fie soluţionate în anul următor. Ministrul Sănătăţii a fost de acord să dea tichete de masă personalului din sănătate. "Am înţeles care sunt problemele dumneavoastră. Nu avem o soluţie pe loc pentru cea mai importantă dintre revendicări, respectiv tichetele de masă. Cred, însă că, în trei zile, vom găsi o soluţie pentru această problemă. Şi eu vreau ca personalul din sănătate să fie bine remunerat``, a răspuns ministrul. Preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a anunţat, la sfârşitul negocierilor cu ministrul Sănătăţii şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea, că oficialii ministerului au acceptat toate propunerile sindicaliştilor. "Unele se vor rezolva în perioada imediat următoare, altele vor face obiectul unor negocieri pe o perioadă de două-trei luni", a adăugat Marius Petcu. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au propus ca două dintre revendicări, care ţin de anul bugetar 2005, respectiv Legea salarizării şi anumite facilităţi să intre în vigoare de anul viitor. În schimb, aceştia au cerut acordarea imediată a tichetelor de masă, valoarea lor pentru ultimul trimestru al anului în curs fiind de 620 miliarde lei. Marius Petcu a mai precizat că modul în care vor fi soluţionate problemele angajaţilor din sistemul sanitar le vor fi comunicate acestora de către ministrul Sănătăţii, personal, la Congresul Sanitas, care va avea loc în 16-18 septembrie. Reprezentantul sindicaliştilor a afirmat că, dacă până atunci nu vor fi găsite soluţiile care să-i mulţumescă, vor recurge la toate mijloacele de protest, inclusiv greva generală.