Noi dotări pentru SMURD Oradea
Serviciul Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare Oradea a achiziţionat un sistem portabil de asistare respiratorie şi două echipamente de salvare de la înălţime.
SMURD Oradea a beneficiat, pe parcursul anului 2006, prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, de fonduri în valoare totală de 19.300 RON. Aceste fonduri au făcut posibilă achiziţionarea de noi echipamente care să faciliteze munca echipajelor medicale de urgenţă. Astfel, au fost achizionate un sistem portabil de asistare respiratorie şi două echipamente complete de salvare de la înălţime. Sistemul portabil de asistare respiratorie este extrem de important şi util în condiţiile specificului activităţii serviciului nostru, el permiţând asistarea continuă şi eficientă a pacienţilor nu numai în interiorul autosanitarei, ci chiar din momentul sosirii echipajului la locul în care se află pacientul. Echipamentele individuale de salvare de la înălţime vor fi utilizate de pompierii care desfăşoară aceste activităţi în mod curent şi care au o pregătire specială în acest sens. Pentru achiziţia echipamentelor a fost necesară suplimentarea fondurilor disponibile din redirecţionarea celor două procente din impozitul anual. Suplimentarea a fost asigurată de Fundaţia pentru SMURD, respectiv Societatea de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România, acestea adăugând încă 2.000 de lei la fondurile iniţiale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.