Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine-l dobândeşte
O adevărată furtună într-un pahar cu apă a provocat susţinerea examenelor unor cadre medicale de conducere din sistemul sanitar bihorean, pentru ocuparea posturilor pe care erau interimari. Fără a ne grăbi să tragem concluzii nefondate, încercăm să aflăm realitatea de la sursă. Şi iată care este: 15 candidaţi din patru judeţe, plus alţii zece din Ministerul Sănătăţii au susţinut proba scrisă. Peste douăzeci de concurenţi au promovat cu media peste şapte, iar trei nu au promovat. Când să se treacă la proba orală, respectiv cea de interviu, comisia de organizare şi-a dat seama că examenul era dedicat concurenţilor pentru funcţii de execuţie, consideraţi ca funcţionari publici. Din Bihor, a întrunit această condiţie dr. Marius Pârcioagă, inspector de specialitate la DSP, care a şi rămas la proba orală, ceilalţi concurenţi bihoreni întorcându-se acasă. Hazliu este că (dacă hazlie poate fi considerată situaţia în care ţi se spune că eşti nepotrivit, după ce ai aşteptat opt ore în faţa uşii) că nimeni dintre organizatori nu şi-a dat seama de eroarea comisă. Rămâne ca cei care au fost admişi la proba scrisă să se prezinte, probabil, la sfârşitul lunii iunie pentru proba orală şi să intre în legalitate pe postul deţinut până atunci în interimar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.