Având în vedere amploarea luată la nivelul întregii ţări a fenomenului denumit Optica Mobilă, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică îi avertizează pe bihorenii care au probleme oftamologice asupra pericolului la care se expun în cadrul consultaţiilor efectuate în spaţii care nu corespund din punct de vedere sanitar şi care nu sunt autorizate pentru desfăşurarea de consultaţii optometrice.

Autorităţile medicale susţin că şi în judeţul Bihor populaţia este atrasă de diverse firme care oferă consultaţii sau ochelari gratuit, dar care nu sunt autorizate şi nici nu au personal calificat. În ultima perioadă, bihorenii au fost atraşi de ofertele firmelor care le pun la dispoziţie consultaţii gratuite sau ochelari la preţuri mici, aşa-zisele consultaţii având loc în cadrul unor "cabinete" mobile amplasate în incinta unor primării, şcoli sau magazine. Cei care apelează la astfel de servicii trebuie să ştie nu doar că s-ar putea să nu vadă mai bine, ci chiar să sufere de deteriorări grave ale vederii, remedierea problemelor putând fi, dacă mai este posibilă, mult mai grea şi mai costisitoare. Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat ieri că are informaţii în legătură cu faptul că diverse firme desfăşoară activităţi de optometrie şi vânzare de ochelari către cetăţeni, itinerant, în unele locaţii puse la dispoziţie de primării, şcoli, magazine mari, ş.a. Pentru a preveni furnizarea către populaţia judeţului Bihor a unor servicii care nu sunt conforme cu legislaţia  în vigoare şi care pot periclita sănătatea, DSP a informat primăriile din judeţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean în legătură cu acest aspect, solicitând  să nu fie puse la  dispoziţie spaţii din unităţile aflate în subordine, pentru activităţi conexe actului medical, deoarece este încălcată legislaţia în vigoare. Optometria - măsurarea dioptriilor pentru ochelari - este o activitate conexă actului medical, putând fi efectuată de către personal care  prezintă dovada competenţei profesionale specifice în domeniu. Unităţile care desfăşoară acest tip de  servicii sunt obligate să deţină autorizaţie sanitară de funcţionare, indiferent de forma de organizare juridică. Pe baza activităţii de optometrie se realizează prescrierea ochelarilor de vedere, de către un medic oftalmolog, în urma consultaţiei medicale de oftalmologie  care se  poate desfăşura numai în cabinete medicale autorizate sanitar. "Cetăţenii care solicită servicii medicale oftalmologice în spaţii necorespunzătoare îşi asumă responsabilitatea pentru prestaţia de care beneficiază, iar eventualele situaţii de erori medicale nu pot fi analizate şi sancţionate. Pentru a beneficia de ochelari, în cazul scăderii acuităţii vizuale, cetăţenii trebuie să se adreseze la cabinetele medicale de oftalmologie care sunt autorizate şi care furnizează servicii medicale de calitate corespunzătoare", a precizat dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al DSP Bihor. Echipamentele utilizate pentru consultaţii operează optim numai în condiţii stricte, în spaţii special amenajate, altfel rezultatele consultului pot fi incorecte, prescripţiile de ochelari greşite, iar utilizarea ochelarilor respectivi poate duce la deficienţe de vedere pe termen lung, a căror remediere, dacă mai este posibilă, este şi foarte costisitoare.